Primul weekend din aprilie aduce noi spectacole la Teatrul „Colibri”

0
447

Luna aprilie aduce la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” alte 12 reprezentații, primele două dintre ele putând fi (re)văzute chiar în acest week-end.

Astfel, sâmbătă, 6 aprilie 2019, de la ora 18.00 este programat spectacolul „Inimă de piatră”, după W. Hauff, scenariul şi regia Cristian Pepino, scenografia Cristina Pepino, cu actorii Mugur Prisăcaru, Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoş, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Iulia Cârstea. Muzica este semnată Dan Bălan. Spectacolul a fost distins cu premii la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck“ de la Cluj-Napoca, a 11-a ediţie, 2012: diplomă pentru interpretarea rolului principal actriței Oanei Stancu şi premiu pentru calitatea muzicală a spectacolului.

Duminică, 7 aprilie 2019, ora 11.00, publicul este invitat la spectacolul „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor”, adaptare după povești populare rusești, scenariul și regia Alla Cebotari, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Emanuel Popescu și Daniel Mirea. Scenografia este semnată de Iulia Goanță, iar muzica de Alin Macovei-Moraru.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-19.00, iar duminica în intervalul 10.00-13.00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. După ora de începere a spectacolului accesul în sală nu mai este permis!