A treia rundă de negocieri Parlamentul European – Consiliul UE pentru şefia EPPO!

0
448

Primele runde de negocieri au avut loc pe 19 şi 27 martie. Dacă la întâlnirea de astăzi nu se ajunge la un compromis, mai este programată o rundă de negocieri pe 10 aprilie a.c.

Echipa de negocieri a Parlamentului European este compusă din preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei LIBE – Claude Moraes şi Judith Sargentini, respectiv preşedintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).

În urma unui vot secret în februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kovesi pentru primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european cu 26 de voturi, urmată de francezul Jean Francois Bohnert cu 22 voturi.

Laura Codruţa Kovesi fusese preferată şi în Comisia CONT. În schimb, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul UE, Jean Francois Bohnert s-a clasat pe primul loc pe listă, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi.

În contextul controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de procurorii SIIJ, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a făcut miercuri o declaraţie de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi. Ulterior, ÎCCJ a dispus admiterea contestaţiei depusă de aceasta, înlăturând măsura controlului juridic dispus de SIIJ, în dosarul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa.