Concert în Joia Mare, la Filarmonica „Oltenia”

0
410

În săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale – mâine, 5 aprilie, ora 19.00 – Filarmonica „Oltenia” continuă stagiunea „Muzica uneşte!” cu un repertoriu de vibraţie spirituală, din creaţia compozitorilor Vivaldi, Bach şi Mozart.

În prima parte, publicul care doreşte să intre în atmosfera sfintelor sărbători ale Învierii Domnului este invitat să asculte o transcripție pentru nai după Concertul în La minor pentru vioară de Antonio Vivaldi şi Adagio în La minor pentru nai, orchestră de coarde şi clavecin de Johann Sebastian Bach.

Solistă va fi Andreea Chira, absolventă a Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” (2011) și a Universității din Viena, secția muzicologie. Din anul 2016  predă naiul în cadrul Galeriei „Five Plus Art”, precum și la Școala Populară (Volkshochschule) din Baden (Austria). În ultima perioadă, Andreea Chira s-a apropiat de repertoriul clasic, colaborând cu dirijorul Gian Luigi Zampieri și cu Filarmonica „Oltenia” din Craiova.

De altfel, muzicianul Gian Luigi Zampieri se află în triplă ipostază pe afişul evenimentului: cea de dirijor al Orchestrei simfonice şi Coralei academice ale Filarmonicii oltene, semnatar al transcripţiei pentru nai a Concertului în La minor pentru vioară de Antonio Vivaldi şi orchestrator al părţii mediane din Toccata, Adagio şi Fugă de Johann Sebastian Bach.

A doua parte a serii este rezervată Requiem-ului mozartian, o ultimă mărturie a geniului şi sensibilităţii marelui compozitor, o pagină unică în istoria muzicii prin valoarea universală a emoţionantului mesaj transmis. Iubitorii genului vocal-simfonic vor avea ocazia să îi reasculte,  în ipostază solistică, pe soprana Gina Gloria Tronel, mezzosoprana Claudia Codreanu, tenorul Mihai Urzicana şi basul de origine craioveană, Ion Dimieru.

Evenimentul muzical de mâine-seară este primul concert în abonament din trimestrul al III-lea al stagiunii „Muzica uneşte! Prețuri bilete: 30 lei și 15 lei (elevi, studenţi, pensionari. Concertul este programat cu o zi mai devreme, joi, în loc de ziua consacrată de vineri, păstrând ora de începere (19:00), pentru a veni în întâmpinarea publicului care doreşte să acorde timp pentru suflet, dar şi pentru organizarea sărbătorilor de Paşti.