De mâine, 5 aprilie, până pe data de 30 iunie, la Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei (strada „Matei Basarab” nr. 16) vor avea loc ateliere meşteşugăreşti dedicate copiilor şi tinerilor, în cadrul unui program activ şi interactiv de iniţiere în tainele tradiţiei româneşti.
Este vorba despre pictură pe lemn/iconărit (duminica, orele 12.00-14.00, 14.00-16.00, îndrumător – artistul plastic Doru Dragomir), pictură pe sticlă (sâmbăta, orele 09.00-11.00, 11.00-13.00, îndrumător – prof. Cătălin Ostroveanu), bijuterii handmade (în fiecare zi de joi, orele 15.00-17.00 îndrumător – prof. Costinela Iacob), sculptură în lemn (luni, orele 09.30-11.00, şi marţi 14.30-16.00, îndrumător – prof. Ionuţ Smarandache). În funcţie de specificităţile tehnicilor utilizate, este recomandabilă încadrarea în următoarele categorii de vârste: iconărit lemn (9-18 ani), pictură pe sticlă (7-16 ani), sculptură în lemn (7-16 ani) şi bijuterii (7-14 ani).
„Ca în fiecare an, specialiştii Secţiei de Etnografie îşi propun să implice publicul tânăr în activităţi care vizează dezvoltarea respectului faţă de cultura populară românească spre a redescoperi / revaloriza lumea satului prin meşteşuguri, tradiţii dar şi… joacă educativă!”, spun reprezentanţii instituţiei. Participarea la ateliere este gratuită, organizatorii punând la dispoziţia beneficiarilor inclusiv materialele de lucru aferente derulării atelierelor. Cei interesaţi se pot înscrie sau solicita detalii suplimentare la numărul de telefon 0351.444 030, zilnic, în intervalul orar 9.00-17.00.