Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de 03/04.04.2017, în jurul orei 01.45, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat pe Cătălin T., de 27 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Nicolae Romanescu din municipiu, având o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la U.P.U. Craiova, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Luni, 3 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, lucrători ai Formaţiunii Rutiere Segarcea l-au depistat în trafic pe Cătălin D., de 40 de ani, din comuna Calopăr, Dolj în timp ce conducea o autoutilitară, pe D.C. 95 în localitate, având o concentraţie alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În ambele cauze poliţiştii doljeni au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.