Craiova: Peste 90 de amenzi şi 17 permise reţinute de poliţiştii rutieri în câteva ore

0
376
pietoniConform IPJ Dolj, luni, 03.04.2017, efectivele Biroului Rutier Craiova au organizat, pe principalele artere rutiere din municipiul Craiova, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 92 sancţiuni contravenţionale de peste 17.600 lei, dintre acestea 17 sancţiuni fiind aplicate unor şoferi care nu au acordat prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii, în cazul acestora fiind luată şi măsura complementară reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării.
În cadrul acţiunii, Valentin S., de 29 de ani, din Băileşti a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Bucureşti , iar la trecerea pentru pietoni  nu a acordat prioritate de trecere  pietonilor care traversau strada pe  marcajul pietonal. Acesta a fost sancţionat contravenţional, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioada de 30 de zile .