Actele ştampilate se verifică electronic

0
332

Ieri, în sediul Prefecturii Dolj s-a anunţat finalizarea Proiectului „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operaţional „Creşterea Competitivităţii Economice – Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”. Conferinţa de presă a fost susţinută de subprefectul de Dolj, Ionel Ciobotea.

Este vorba despre un program cu finanţare europeană, în valoare de peste două milioane de lei, şi se referă la dezvoltarea unui serviciu administrativ-informatic pentru cetăţeni şi mediul de afaceri, necesar vizualizării online a datelor referitoare la apostilele eliberate de instituţiile prefectului. Practic, se poate verifica foarte repede autenticitatea actelor oficiale administrative emise de către autorităţi. „Este vorba de un proiect amplu, care  ajută foarte mult. Începând cu 1 noiembrie 2004, instituţiile prefectului completau manual apostila, direct pe actul oficial. Din mai 2010, ştampila respectivă este completată pe calculator şi ataşată actului oficial. În iulie 2013, a debutat proiectul care este în prag de finalizare, în fiecare Prefectură din ţară fiind constituite Birouri pentru apostile, cu personal specializat. Sistemul este implementat în 108 state, care utilizează apostila ca modalitate de înlesnire a circulaţiei actelor oficiale. Totul se circumscrie obligaţiilor asumate de România, prin aderarea la Convenţia cu privire la „suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine”, adoptată pe 5 octombrie 1961, la Haga.  Când un act oficial este folosit pe teritoriul altui stat, subiectul căruia îi este prezentat are sarcina dificilă de a stabili autenticitatea actului oficial străin, nefiind familiarizat cu forma documentului, semnele de autenticitate, identitatea sau capacitatea persoanei semnatare, limba oficială a statului emitent”, a precizat subprefectul de Dolj, Ionel Ciobotea. Tocmai din aceste considerente, s-a trecut la procesarea online. Până în decembrie 2014, persoana interesată, care dorea verificarea unui document emis în alt stat, trebuia să să adresesze Misiunii Diplomatice a ţării respective în România, aceasta, la rândul ei, trebuind să ia legătura cu Ministerul Afacerilor Externe , iar procedura se oprea la Prefecturi. Ori, prin noul sistem, timpii se reduc considerabil. „Practic, aproape dispare eroarea umană, deoarece totul este pe suport informatic, existând o bază de date şi oricine poate verifica autenticitatea actelor”, a completat Ionel Ciobotea.