Biblioteca Judeţeană Dolj, premiată pentru „Idei de 15.000+ lei!”

0
348

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” este câştigătoare a ultimei ediţii, desfăşurată la nivel naţional, a concursului „Idei de 15.000+ lei!” pentru biblioteci judeţene, lansat în cadrul Programului „Biblionet – lumea în biblioteca mea” şi finanţat de Fundaţia IREX România. Ideea câştigătoare a bibliotecii doljene este proiectul „Drogurile nu te fac un personaj tragic… ci doar unul în afara poveştii!”, care se va desfăşura în perioada 15 aprilie – 31 iulie a.c., în parteneriat cu patru biblioteci publice din judeţ: Segarcea, Bechet, Dăbuleni şi Celaru.

ştigătoare alături de Bibliotecile Judeţene Suceava, Neamţşi Gorj

„Idei de 15000+ lei” este un program de finanţare pentru biblioteci judeţene, lansat în cadrul „Biblionet”, pentru perioada mai 2012 – decembrie 2013, prin care sunt susţinute bibliotecile judeţene care doresc să pună în practică, în parteneriat cu cel puţin patru biblioteci locale din judeţ, un proiect ce vine în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor. Scopul programului este să sprijine dezvoltarea durabilă a sistemului de biblioteci publice.

Proiectul propus de bibliotecile judeţene trebuie să se deruleze într-o perioadă cuprinsă între trei şi şase luni şi să abordeze cel puţin una din următoarele teme: educaţie/învăţământ, comunicarea cu rudele din străinătate, legislaţie, turism, găsirea unui loc de muncă, servicii bancare/financiare, sănătate, comerţ pe Internet, evenimente culturale. Finanţările solicitate trebuie să fie cuprinse între 100 şi 5.000 de dolari şi vor contribui la dezvoltarea capacităţii de scriere şi implementare de proiecte, vor încuraja dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor pentru comunitate în reţea judeţeană şi vor ajuta la documentarea şi replicarea celor mai bune practici, precizează reprezentanţii „Biblionet”.

Între câştigătorii acestei ediţii a concursului „Idei de 15000+ lei” se numără Biblioteca Judeţeană Suceava (pentru proiectul „Descoperă Suceava prin QR Code”), Biblioteca Judeţeană Neamţ („Să fim prieteni cu natura”), Biblioteca Judeţeană Gorj („Cum să fii turist la tine acasă”) şi Biblioteca Judeţeană Dolj („Drogurile nu te fac personaj tragic… ci doar unul în afara poveştii!”).

Finanţarea va fi folosită la achiziţionarea de aparatură pentru biblioteci

«Consumul de droguri şi prevenirea acestuia este una din temele importante ale zilelor noastre. Drogul începe să fie din ce în ce mai prezent în principalele grupuri în care se află adolescentul la această vârstă: anturajul şi şcoala. De aceea biblioteca judeţeană, ca şi celelalte biblioteci locale, trebuie să vină în sprijinul comunităţilor în ceea ce priveşte organizarea de acţiuni de informare şi prevenire a consumului de droguri şi a implicaţiilor lui asupra vieţii tinerilor de 13-19 ani. În oraşele Segarcea, Bechet, Dăbuleni şi în comuna Celaru există licee, grupuri şcolare, şcoli generale în care tinerii, dar şi familiile lor, trebuie să fie informaţi asupra prevenirii, atitudinilor şi practicilor referitoare la consumul de tutun, alcool şi droguri», justifică reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” alegerea temei proiectului şi implicarea celor patru biblioteci orăşeneşti şi comunale.

După cum a precizat coordonatorul proiectului, Nicoleta Traşcă, de la Biblioteca Judeţeană Dolj, totodată coordonator judeţean al programului „Biblionet”, finanţarea obţinută prin câştigarea acestui concurs – echivalentul în lei a 5.000 de dolari – „va fi folosită pentru achiziţionarea de aparatură pentru buna desfăşurare a proiectului (aparate foto, imprimante color ş.a.)”.

Tinerii participanţi la proiect – purtători de mesaj antidrog în rândul colegilor

„În cadrul bibliotecii doljene au avut loc, pe parcursul anului trecut, mai multe întâlniri ale grupurilor de adolescenţi cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Dolj şi cu psihologi, pe tema prevenirii consumului de droguri, a implicaţiilor acestuia asupra sănătăţii şi a personalităţii în formare a adolescentului. Împreună cu profesorii şi reprezentanţii C.P.E.C.A. Dolj dorim să creăm o strategie de voluntariat prin care tinerii participanţi la proiect să devină purtători de mesaj antidrog în rândul colegilor lor”, au precizat reprezentanţii Biroului de presă al bibliotecii.