Mircea Geoană împotriva tuturor!

Mircea Geoană este senator de Dolj, dacă nu cumva a uitat acest lucru. A fost ales en fanfare, la alegerile parlamentare din 2008, pe vremea când era liderul social-democraţilor şi declama, în orice împrejurare, că-i iubeşte pe doljeni, revendicându-şi originea prin părţile locului. Nici un lider politic de la centru, de-a lungul timpului, n-a fost atât de bine primit, cu atâta căldură, deloc artificială, cu precădere în localităţile cu primari social-democraţi, fidelitatea acestora dovedindu-se neprefăcută la alegerile prezidenţiale. Chiar adversarii politici din teritoriu îşi măsurau, spre meritul lor, criticile de circumstanţă, fără a se hazarda. Divorţul senatorului Mircea Geoană de PSD, sau invers, a pus simpatizanţii partidului într-o încurcătură reală şi mare lucru nu s-a mai înţeles finalmente. Nu-i mai puţin adevărat că şi senatorul Geoană a forţat, parcă, ruptura, prin declaraţii belicoase, deloc definitorii unui diplomat. Cum şi-a gestionat relaţiile cu noua conducere a partidului, după congresul la care a pierdut funcţia de preşedinte, a fost şi a rămas enigmatic. Schimbarea sa de la preşedinţia Senatului, în circumstanţe deloc clare, a constituit însă un gest de inabilitate tactică, dacă nu de pripeală perdantă. Cu consecinţe. Şi iată acum declaraţia senatorului de Dolj: „Nu mă simt reprezentat nici de către putere, nici de către opoziţie. Voi rămâne senator independent şi voi încerca să respect mandatul primit din partea românilor”. Logică discutabilă. Ca să nu spunem mai mult. Ce metamorfoză! În 2009, în turul al doilea al prezidenţialelor, Geoană se regăsea în actualul USL care îl împingea de la spate, cu toate pânzele în vânt, spre Cotroceni. Mandatul de parlamentar al lui Mircea Geoană este unul eminamente politic, acordat de cetăţenii colegiului uninominal Dăbuleni-Segarcea. Nu este, din păcate, şi unul revocabil, cum s-ar cuveni pentru o asemenea declaraţie. Fiindcă pe cei care l-au votat, îndemnaţi fiind să o facă, de liderii PSD Dolj, puţin îi interesează „promovarea mişcării România Noastră”, al cărei fondator este. Dacă ar fi apicultor, columbofil sau pescar sportiv, ar fi cam acelaşi lucru. Politic, dacă există simţul onoarei, şi este vorba de un diplomat de carieră, fost ambasador la Washington, ministru de Externe al României, Mircea Geoană are obligaţii morale, cu precădere faţă de cei care l-au votat, până în ultima zi a mandatului. Fiindcă pentru funcţia de senator nu l-au votat românii, unii în extaz, cum au făcut-o la prezidenţiale, ci cetăţenii din colegiul enunţat. Senatorul Mircea Geoană face însă un joc pe care îl consideră, probabil, de mare şahist, într-un moment în care, la Senat, votul său contează ca decisiv, într-un echilibru desăvârşit. După ce am scris, de-a lungul timpului, zeci de articole favorabile despre Mircea Geoană, considerând că aduce în PSD un plus de prospeţime, o retorică mai puţin mecanizată, un aer eminamente european, n-avem de gând acum să schimbăm macazul. Oricum, Mircea Geoană se îngroapă politic sub chiar făgăduinţele pe care, în momente de entuziasm, le-a resuscitat. Când părea soluţia eroului salvator pentru PSD, deşi anturajul, deloc elevat, punea pe gânduri. Că se preface atât de bine că nu înţelege încât chiar ai impresia că nu înţelege este problema sa. Dacă nu se simte reprezentat de USL, problema pe care o are este cât blocul. Şi este una de fragilitate în convingeri, semn al vulnerabilităţii. În cartea sa „Între linii” (Ed. RAO, 2011), fostul consilier prezidenţial şi apoi ambasador UNESCO, Eugen Mihăescu, cetăţean american, bun cunoscător al jocurilor de culise, are multe referiri dezavantajoase la Mircea Geoană. La lectura cărţii le-am găsit exagerate şi, unele, neverosimile. Ca să nu le spunem bârfe. Şi dacă lucrurile nu stau aşa? Ambiguitatea stranie îl pune într-o încurcătură imensă şi îl desparte iremediabil de cei care aveau dreptul să-l stimeze, şi fără mari motive.