Honeywell – lider mondial în industria senzorilor de gaz – anunţă oficial participarea într-un consorţiu internaţional de top, ce îşi propune să dezvolte soluţii inovatoare pentru detectoarele de gaz care operează la temperaturi înalte. Honeywell România s-a alăturat altor şapte parteneri europeni, companii, universităţi şi institute de cercetare, unindu-şi forţele cu oameni de ştiinţă, ingineri, tehnicieni, cercetători şi profesori de renume mondial. Proiectul, programat să se desfăşoare până în august 2014, este finanţat, în mare parte, de Programul Cadru 7 al Uniunii Europene pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică (FP7 ICT). În cadrul acestui proiect, intitulat Smart Silicon-on-Insulator Sensing Systems Operating at High Temperature (SOI-HITS – http://www.soi-hits.eu/), membrii consorţiului vor dezvolta senzori având interfeţe electronice încorporate, capabili să funcţioneze în medii ostile, la temperaturi foarte înalte.
O importantă provocare ştiinţifică
Demersul reprezintă o importantă provocare ştiinţifică, date fiind limitările cunoscute ale senzorilor, electronicii de control şi soluţiilor de încapsulare convenţionale. Honeywell România va fi responsabilă de proiectarea şi testarea sistemului de senzori care va reprezenta produsul final principal al proiectului. În plus, va fi implicată în proiectarea şi fabricarea senzorilor individuali de gaze, precum şi în simularea numerică a senzorilor şi sistemelor de senzori dezvoltate în cadrul proiectului. Prin activitatea desfăşurată de subsidiara sa City Technology, Honeywell este lider global în proiectarea şi fabricarea detectoarelor de gaz, având în portofoliu peste 300 de produse capabile să identifice 28 de tipuri diferite de gaze. Produsele sunt dezvoltate atât pentru sisteme fixe de detecţie de gaz, cât şi pentru sisteme mobile.
Ceilalţi membri ai consorţiului sunt:
- Microsemi, furnizor de top de soluţii bazate pe materiale semiconductoare ce se evidenţiază prin nivelul redus de putere consumată şi puterea oferită la ieşire, gradul de securitate, fiabilitate şi nivelul de performanţă, va fi conducătorul proiectului.
- Cambridge CMOS Sensors, un IMM desprins din University of Cambridge şi University of Warwick, exploatează o soluţie proprie revoluţionară „tehnologie inteligentă”, dezvoltată de cele două universităţi pentru fabricarea senzorilor de gaz.
- University of Cambridge, un organism de renume mondial, va asigura coordonarea ştiinţifică a proiectului şi conducerea tehnică
- Cissoid va proiecta, pentru senzorii de gaz, circuitul electronic de interfaţă, puternic integrat, inteligent, rezistent la temperaturi înalte.
- IREC va fi responsabil cu alegerea, proiectarea, simularea numerică şi fabricarea straturilor senzitive din structura senzorilor de gaz.
- Université Catholique de Louvain va proiecta şi testa un senzor pentru detectarea concentraţiei vaporilor de apă, o fotodiodă UV şi circuitele electronice de interfaţă aferente, toate capabile sa funcţioneze la temperaturi înalte.
- University of Warwick se va ocupa de caracterizarea şi testarea senzorilor de gaz în condiţii de mediu ostil.