CFR-ul, departe de fotbal, aproape de titlu

0
368

Clujenii au fost dominaţi copios la Vaslui de o echipă care a jucat în inferioritate numerică din minutul 15

CFR Cluj a obţinut un punct important în lupta pentru titlu, luni seara, la Vaslui şi menţine avantajul de 5 puncte faţă de locul secund. A fost probabil cel mai interesant meci de la reluarea campionatului, unul în care pe teren la început s-au aflat doar 5 jucători români. Echipa lui Augusto Inacio a dominat partida de la un capăt la altul, deşi a avut handicap pe tabelă din minutul 14, când Ronny şi Sougou au speculat pe rând erorile lui Marius Constantin, primul marcând cu o lovitură de cap din centrul careului. Imediat a urmat eliminarea lui Hugo Luz pentru o intervenţie dură la Sougou, iar Vasluiul a rămas până la pauză şi fără Sânmărtean, accidentat. „Lucian are probleme, are migrene, nu ştiu ce are, dar ar trebui să joace fotbal. Dacă vrea să joace, bine, dacă nu, să plece unde vrea”, şi-a atacat jucătorul Adrian Porumboiu. Chiar în aceste condiţii, moldovenii au avut iniţiativa, egalând prin Wesley după o pasă ideală cu pieptul a lui Temwanjera. Partea secundă a aparţinut tot gazdelor, în ciuda inferiorităţii numerice. Ronny a fost iertat de eliminarea după un pumn aplicat lui M. Constantin, însă şi Vasluiul a scăpat de un penalty după ce acelaşi stoper l-a faultat în careu pe Hora cu cinci minute înainte de final. „E dezamăgitor, pentru că am dominat meciul în 10 oameni. La cum joacă, CFR-ul poate pierde titlul, dar ei au alte mijloace. Dacă şi la Tudor s-a ajuns, e grav. Arbitrajul îmi lasă un gust amar, nu-l recunosc pe Tudor. CFR-ul n-are echipă, azi trebuiau să piardă şi cu om în plus. Trebuie să fiu obiectiv şi să spun că şi ei au avut penalty. N-au jucat nimic, au fost momente în care trebuie să le dăm şi lor o minge. Asta-i campioana noastră, locul 500 în lume! Păi, iau şi eu 100 de campionate cu arbitraje în spate. Echipa a jucat, mai puţin un jucător, care m-a dezamăgit şi ar trebui trecut pe lista de prime a celor de la CFR. Marius Constantin a pasat în sistem de vals direct la Sougou” s-a dezlănţuit Adrian Porumboiu la final. „Nu contează impresia artistică lăsată de Vaslui, noi am avut ocaziile mai mari. Am jucat foarte bine pe contraatac pe finalul partidei. Acest egal ne ajută, am păstrat avansul”, a spus Iulian Mureşan. Într-un alt meci, la Chiajna, echipa lui Reghecampf a obţinut o nouă victorie, pusă în pericol doar de pana de curent din finalul partidei, care a durat aproximativ 10 minute. Pe „Cluj Arena”, alb-negrii lui Claudiu Niculescu au întors rezultatul după ce fuseseră conduşi la pauză, iar Adrian Cristea a irosit şi un penalty. Statistica etapei a 24-a, prezentată pe site-ul frf.ro se prezintă astfel: Astra Ploieşti a jucat al 250-lea său meci în Liga I; la partida susţinută la Mediaş, foştii jucători ai Ştiinţei, Mădălin Ciucă (Gaz Metan) şi Ştefan Bărboianu (Astra), au disputat meciul cu numărul 100 în Liga I; un singur debut în această etapă, atacantul de 15 ani şi jumătate de la Sportul Studenţesc Bucureşti, George Mareş; Vasili Hamutovski devine străinul reîntors în campionatul nostru după cea mai mare perioadă de timp, opt ani; încă un debut în rândul arbitrilor, Marcel Bârsan (Bucureşti).