Luni, 11 aprilie, ora 19.30, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Horaţiu Mălăele – în „Dineu cu proşti”, la Craiova

0
74

„Dineu cu proşti” – antrenanta comedie despre prostie a lui Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, cu Horaţiu Mălăele, Şerban Ionescu şi Medeea Marinescu – se va juca luni, 11 aprilie, ora 19.30, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Tratând într-o savuroasă cheie comică tema larg răspândită a prostiei, piesa pleacă de la ideea năstruşnică a unui dineu organizat într-un grup de prieteni intelectuali, snobi şi sarcastici, ai căror invitaţi candidează, fără să ştie, la titlul de prost perfect. Prostul, personajul principal al piesei, interpretat excelent de Horaţiu Mălăele, provoacă hohote de râs prin şirul neîntrerupt de încurcături. În realitate, este un om cumsecade, care ajunge să demonteze, sub ochii spectatorilor, modul prin care un personaj din elite înţelege o seară plăcută. Drept desert la acest festin comic, desfăşurat cu tot tacâmul, autorul ne serveşte o lecţie de viaţă tratată cu rafinament şi subtilitate franţuzească: cine este, de fapt, prostul?… Poftiţi, aşadar, să vă amuzaţi la o comedie savuroasă, vie, alertă! Dincolo de situaţiile ce provoacă râsul, de dialogurile explozive şi de mişcările comice, piesei nu-i lipseşte consistenţa psihologică. Spectacolul durează o oră şi 40 de minute, fără pauză, iar biletele pot fi cumpărate de la Agenţia TNC, la preţul de 100 lei.

Fil­mul, un mare succes internaţional: distins cu trei Premii César

Francis Veber, un clasic al comediei franceze contemporane, a putut fi cunoscut, în România mai ales, datorită activităţii sale de regizor de film. „Tais toi” („Ciocu’ mic”), cu Gérard Depardieu şi Jean Reno, sau „Le placard” („Dulapul”), cu Daniel Auteuil şi Gérard Depardieu, sunt doar două dintre filmele sale care au putut fi văzute şi la noi. Veber este, de ase­menea, un cunoscut scenarist sau autor de dialoguri pentru film, unul dintre cei patru scenarişti care au ecranizat piesa „Co­livia nebunelor” (1978) sau al celor două versiuni ale aceleiaşi poveşti: „Le Grand Blond avec une chaussure noire” („Marele blond”) (1972), cu Pierre Richard, şi „The Man with One Red Shoe” („Omul cu un pantof roşu”) (1985), cu Tom Hanks.

Subiectul „Dineului cu proşti”, transpus cinematografic după comedia cu acelaşi nume pe care Veber a scris-o în 1993, a produs un succes fulminant în 1999, când, din sase nominalizări la prestigioasele Premii César, a fost răsplătit cu trei, pentru Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor în rol principal (Jacques Villeret în rolul François Pignon) şi Cel mai bun actor în rol secundar, la care s-a adăugat un formidabil succes de public: peste nouă milioane de spectatori numai în Franţa. În 2010, a apărut şi o nouă adap­tare americană pentru marele ecran: „Dinner for Schmucks”.

O piesă veşnic actuală: „Personajele sunt reprezentante ale lumii de azi…”

Spectacolul „Dineu cu proşti” a avut premiera în toamna lui 2010, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, regia şi ilustraţia muzicală aparţinând lui Ion Caramitru, iar scenografia fiind semnată de Florilena Popescu Fărcăşanu. În distribuţie (ordinea intrării în scenă): Şerban Ionescu (Pierre), Costina Ciuciulică (Christine), Alexandru Georgescu (Archambaud), Horaţiu Mălăele (François), Dorin Andone / Tomi Cristin (Leblanc), Medeea Marinescu (Marlene) şi Alexandru Bindea (Cheval).

«„Dineu cu proşti” e o piesă veşnic actuală. În primul rând prin calitatea scriiturii şi, fără doar şi poate, datorită transparenţei acţiunii, uşor de adaptat în orice societate posibilă. Personajul principal este un mare naiv, el face parte din familia personajelor etalon ce au fost întruchipate de mari artişti ai tuturor timpurilor. Ceea ce creează deliciul acestei piese este confruntarea între cinismul declarat susţinut de suficienţa celor care cred că reprezintă miezul societăţii şi oamenii simpli, retraşi, inteligenţi, dar timizi, potenţial creatori, care se trezesc faţă-n faţă cu situaţii-limită. Putem şi râde la acest Dineu…, dar şi ascundem un plâns discret atunci când ne dăm seama că superioritatea morală, în lumea noastră, e asigurată de oamenii curaţi, cinstiţi, simpli şi generoşi. Râsul declanşat şi ironia bufă reprezintă aspectele tonice ale acestei confruntări. Râdem cu poftă şi ne bucuram că dreptatea are ultimul cuvânt. Prostul piesei, care stârneşte hohote de râs in final, se dovedeşte a fi chiar acela ce se crede superior şi de nezdruncinat. Putem spune că e vorba de o comedie amară, dar în acelaşi timp sunt convins că plecăm acasă marcaţi de un binecuvântat catharsis comic. Concluzia piesei ne descreţeşte fruntea şi ne permite să-l îmbrăţişăm pe cel naiv şi sărac, adică pe Francois Pignon. Celelalte personaje sunt fiecare reprezentante ale lumii de azi în toate dimensiunile ei, toate însă complet supuse conflictului principal şi tensiunilor create între cei doi eroi – Pierre Brochant şi Francois Pignon», notează regizorul Ion Caramitru.


«„Dineu cu proşti” este un spectacol ce trebuie văzut. (…) Este o comedie la superlativ, exemplar susţinută de realizatori, slujitori cu har ai actului artistic. Într-o societate tulburată de amărăciuni, acest spectacol rămâne o oază de bună dispoziţie pentru cei trataţi ca nişte proşti, că pot avea şi speranţa de a da replică prin atitudine îngâmfaţilor snobi, atât politicieni, cât şi „analişti” din diverse medii. Acest spectacol de comedie nu e derizoriu, are consistenţă prin mesajul comunicat (…)». (Ileana Lucaciu,Spectator”)

 

«Piesa intră în categoria textelor necesare pentru teatru. Şi nu doar necesare. Mai întâi pentru că îi fac instituţiei viaţa mai fără griji, căci publicul plătitor, dornic să vadă astfel de texte pe scenă, nu e nicidecum puţin numeros şi asigură o vreme îndelungată săli arhipline. (…) Foarte bine – aş zice fără cusur –  conduce din punct de vedere regizoral spectacolul Ion Caramitru. El nu vrea să se pună pe sine în evidenţă, în schimb nu lasă nimic la voia întâmplării, urmăreşte cu succes evidenţierea insolitului, a umorului caracterelor şi a situaţiilor, vrea să potenţeze şi să maximizeze efectele răsturnărilor acestora din urmă». (Mircea Morariu,  Teatrul Azi”, nr.1-2/2011)