Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, comentând afirmaţiile premierului Emil Boc referitoare la „cuplul tragi-comic” pe care l-ar forma împreună cu Victor Ponta, că, „la Ceauşescu a fost tragic, la Boc va fi comic”. Solicitat să comenteze afirmaţiile premierului Emil Boc potrivit cărora PDL va trimite în istorie „stânga populistă a alianţei socialiste” şi „cuplul tragi-comic” pe care îl formează împreună cu liderul PSD Victor Ponta, Antonescu a răspuns printr-o întrebare retorică: „Ceuşescu nu spunea, prin 1989, că o să cadă comunismul când o face plopul mere şi răchita micşunele şi că ăştia, capitaliştii, agonizează?”. „Apropo de tragi-comic: la Ceuşescu a fost tragic, până la urmă. La Boc o să fie comic. Asta e tot”, a adăugat liderul liberal. El l-a acuzat pe Boc că este angrenat în campania din PDL în loc să îşi exercite atribuţiile de premier: „Domnul Boc îşi continuă festivalul de inconştienţă, de iresponsabilitate – nu pot spune cinism, pentru că pentru asta îţi trebuie puţină minte. În vreme ce toată ţara asta se uită la prim-ministru – că e prim ministru – să vadă ce se în tâmplă cu preţurile, cu taxele, cu politicile de redresare economică, cu ieştirea sau neieşirea din criză, domnul Boc colidă ţara şi cântă «Omul bun şi pomul copt». Cântă cu băieţii şi cu fetele acolo şi discută despre faptul că pedeliştii vor câştiga alegerile, ca şi cum asta i-ar interesa în primul rând pe români”, a spus Antonescu. El a precizat că Emil Boc ar fi fost doar un lider de partid sau un şef de campanie electorală, aceste lucruri ar fi fost de înţeles. „Dar domnul Boc este premier şi pare să nu fie deloc conştient de acest lucru. Astea sunt declaraţiile unui om care e total desprins de realitate şi care este manipulat într-un mod josnic de către alţi oameni care au aderenţă la realitate. Domnul Boc e, totuşi, o victimă”, a spus Antonescu.
Acasă Actualitate Actualitate internă Antonescu: “La Ceauşescu a fost tragic, la Boc o să fie comic”