Tornade de proporţii în statele Alabama și Georgia (SUA)

0
434

Cel puţin 23 de persoane au decedat în urma tornadelor care au afectat statele americane Alabama şi Georgia, au anunţat autorităţile, care au avertizat că numărul victimelor ar putea creşte, informează postul CNN.

Cele mai multe decese s-au înregistrat într-o zonă aflată la sud de oraşul Opelika, a declarat şeriful comitatului Lee, Jay Jones. Bilanţul iniţial era de 14 morţi, însă numărul a fost actualizat duminică seara, şeriful Jay Jones avertizând că “numărul ar putea creşte din nou”.

Potrivit meteorologului CNN, Gene Norman, comitatul Lee a fost afectat de două tornade în decurs de doar o oră. Cel puţin zece tornade au devastat duminică după-amiază zone din Alabama şi Georgia.

Câteva persoane cu răni grave au fost transportate la Centrul Medical East Alabama, a anunţat Jones.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a postat pe Twitter un mesaj de încurajare persoanelor afectate şi rudelor victimelor. (Sursa: Mediafax)