Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi-a făcut într-un fel datoria, prezentând miercuri 1 martie a.c., în faţa Parlamentului European, ceea ce a numit „o carte albă”, cu propunerile sale pentru relansarea proiectului european, sau în orice caz redefinirea acestuia pentru viitor. Luxemburghezul, care nu va mai candida pentru un nou mandat în 2019, a spus răspicat că timpul tergiversărilor, polemicilor sterile, punerii în discuţie permanentă a unor chestiuni, dar şi a „shopping-ului” – referire la capitalele care pot decide aplicarea sau nu a politicii comune –, a trecut. Cinci scenarii a avansat, nu pe al şaselea, adică eventuala dezintegrare completă a proiectului european. De luat în seamă este scenariul continuării proiectului actual, prin redefinirea noilor priorităţi, apoi cei al „Europei în mai multe viteze” şi nu în ultimul rând, ceea ce în jargon bruxellez s-ar numit „more or less” (mai mult sau mai puţin). Europenii ar urma să decidă ce conservă la nivel comunitar şi ce le transferă altor state membre. O certitudine: nici unul din scenariile evocate nu necesită noi instituţii sau modificări ale tratatului. Dacă ceea ce a afirmat Jean Claude Juncker, miercuri 1 aprilie a.c., în faţa Parlamentului European, are sau nu vreo proiecţie imediată este greu de spus. Ca un semnal îngrijorător poate fi reţinut. Foaia de parcurs este confuză. Chiar a doua zi, grupul de la Vişegrad, aşa numitul V4 – Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria – a cerut Consiliului European să prezinte la summitul de la Roma din 25 martie a.c., un proiect consensual de reforme al UE pentru prezervarea unităţii sale, dar şi pentru consolidarea rolului statelor naţionale în luarea deciziilor la nivel european. S-ar putea ralia şi România la ceastă poziţie, dar deocamdată nu dă semne. Această poziţie a fost exprimată, la Varşovia, de premierul polonez Beata Szydlo, imediat după prezentarea de către preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a pistelor sale, adică a viitorului UE după Brexit, cu o trimitere categorică la o Europă în mai multe viteze. Ori, premierul polonez i-a tăiat-o clar: noi vrem o Europă „mai bună”, nu „mai multă sau mai puţină Europă”. Varşovia şi Budapesta nu constituie pentru Bruxelles, cel puţin momentan, decât „exemple democratice de neurmat”, datorită derapajelor lor, la care şi Jean Claude Juncker şi vicepreşedintele Frans Timmermans au ridicat tonul, repetat, în ultima vreme. Inoperant, ca la nişte deloc buni elevi. Mai mult, grupul de la Vişegrad îşi păstrează aceeaşi linie ideologică, adică o recentrare pe identitatea naţională, închiderea frontierelor la imigranţi, în special musulmani, combaterea repartizării de refugiaţi în UE. Situaţia este foarte delicată. Actualmente grupul V4 este beneficiarul politicilor comunitare. Fronda sa, fiindcă poate fi numită şi aşa, nu convine „contributorilor” din Vest, pentru care solidaritatea nu poate funcţiona în sens unic. Beata Syzdlo, premierul polonez, insistă pe prezervarea sectorului agro-alimentar şi al pieţei unice. V4 a cerut de altfel comisarului european să fixeze reguli pentru sacţionarea firmelor care încearcă să vândă „deşeuri agro-industriale”. UE ar trebui să redea statelor suveranitatea lor, rămânând să se ocupe cu consecvenţă de măsurile de securitate, adică mai buna apărare a frontierelor, combaterea terorismului şi chiar dezvoltarea unei armate europene. Întâlnirea de la Varşovia, în formatul enunţat, precede o altă întâlnire, în acelaşi format – Franţa, Germania, Spania, Italia – de luni 6 martie a.c., de la Versailles, ţări care apreciază Europa „în mai multe viteze cu o întărire a nucleului dur din zona euro”. Şi asta după ce Beata Szydlo ceruse anterior ca eventualele schimbări în sânul UE să nu aducă prejudicii altor ţări membre. Chiar dacă mai sunt asimetrii şi în grupul de la Vişegrad, este clar că preşedintele Comisiei Europene nu are o misiune uşoară în armonizarea atâtor şi atâtor puncte de vedere, încât ia în consideraţie şi o eventuală demisie. Înainte de a afirma, cu claritate, preferinţa pentru unul sau altul din scenarii. Uniunea Europeană are destule probleme, şi cea mai importantă dintre ele – imperativă chiar – este „păstrarea unităţii celor 27”. Cu orice preţ. Perioada actuală, de intensă reflecţie, depăşeşte ca nivel de tensiune pregătirea tratatului constituţional european din 2005, înaintea respingerii acestuia prin referendum.
