Craiova: Caporal reţinut pentru omor după ce şi-a incendiat iubita

0
438

gratiiProcurori militari ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara au dispus în cursul zilei de 3 martie 2017, prin ordonanţă, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului TRUŢĂ ŞTEFAN DANIEL (caporal – angajat într-o unitate militară din Craiova), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. Pe 4 martie 2017, acesta urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Militar Timişoara. În referatul cu propunere de arestare preventivă, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 24 februarie 2017, pe fondul unui conflict între inculpat şi concubina sa,  acesta a stropit cu alcool sanitar victima, apoi, cu ajutorul unui spray şi a unei brichete, i-a dat foc. Victima a suferit o serie de leziuni, prezentându-se împreună cu agresorul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost internată, iar astăzi aceasta a decedat.

Din constatările medicale preliminare din data de 24 februarie 2017 a reieşit că victima  a prezentat leziuni ce s-au produs prin acţiunea flăcării şi i-au pus în primejdie viaţa.