În pofida acalmiei de pe frontul de luptă din estul Ucrainei, ciocnirile dintre forţele guvernamentale şi opozanţi continuă să facă răniţi în rândul populaţiei civile, a anunţat, ieri, ONU înaintea deschiderii negocierilor de pace, relatează France Presse. Discuţiile, bazate pe acordul de la Minsksemnat în urmă cu un an şi destinat a găsi o soluţie politică, urmează să se reia joi la Paris între Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania. Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a precizat într-un comunicat că aplicarea deplină a acordurilor de la Minsk este crucială “pentru rezolvarea crizei drepturilor omului în Ucraina”, peste 3 milioane de civili trăind în zonele de conflict şi suferind “de izolare şi de un sentiment de abandon”. Un raport publicat de către Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi subliniază că, “în pofida unei acalmii în privinţa ostilităţilor, conflictul armat din estul Ucrainei continuă să afecteze în mod semnificativ populaţia care locuieşte în această zonă”.