Ministerul Justiţiei a publicat rezultatele controlului dispus la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC), precizând că au fost descoperite nereguli de legalitate, întârzieri foarte mari în soluţionarea cererilor de cetăţenie şi alte probleme de ordin administrativ.
Ministerul Justiţie a descoperit în urma controlului că “vicepreşedintele ANC a delegat, fără motivare, dreptul de semnătură pentru şi în numele vicepreşedintelui, pe perioade nedeterminate, unor şefi de serviciu/şef de birou/directori, cu invocarea greşită a reglementărilor aplicabile. Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al ANC, numai preşedintele poate să delege dreptul de semnătură, motivat, vicepreşedinţilor”, se arată în comunicatul de presă transmis, joi, de minister.În acelaşi document se arată că s-au constatat încălcări ale regulamentului de evaluare a activităţii profesionale a angajaţilor, precum şi ale dispoziţiilor referitoare la promovarea în funcţii de conducere. “Prin mutarea a două posturi aferente funcţiei de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor de la Serviciile Elaborare proiecte de ordin ale Preşedintelui ANC, respectiv de Consiliere şi relaţii publice, în cadrul Serviciului Juridic şi Contencios s-a modificat implicit statul de funcţii al ANC, fără a exista vreun ordin al Ministrului Justiţiei care să justifice legalitatea unei astfel de măsuri”, anunţă ministerul Justiţiei.