PLEACĂ ŞI REGHECAMPF!

1
1563

Din cauza gravelor probleme financiare existente de o bună bucată de vreme, de la Universitatea Craiova pleacă nu numai jucătorii, ci şi conducătorii. Probabil sătul de sărăcia întâlnită de când a revenit la echipa fanion a Olteniri,

Laurenţiu Reghecampf

a preferat să părăsească de ieri funcţia de manager sportiv, alegând în schimb să antreneze pe F.C. Snagov, formaţie ce activează în seria I a Ligii a II-a. Surprinzător, finanţatorul Adrian Mititelu nu ştia nimic de plecarea fostului jucător al Stelei Bucureşti, dar a recunoscut că Reghe prefera mai mult să antreneze decât fie diriguitor în cadrul unui club. „Nu ştiu nimic de plecarea lui Laurenţiu Reghecampf, dar e foarte posibil, el tot trage spre antrenorat. Să nu credeţi că ne-am certat! El rămâne prietenul meu şi îi mulţumesc pentru că a încercat să mă ajute în această iarnă grea. L-a adus şi pe Zorro la Universitatea Craiova şi îi sunt foarte recunoscător. Mi-a spus de mai multe ori că se simte inutil acum şi vrea să antreneze”, a afirmat Adrian Mititelu. „Nu am demisionat, n-aş fi avut de ce, eu nu eram legat prin contract de Universitatea Craiova. Am ajutat Universitatea Craiova să depăşească o perioadă foarte grea, am rezolvat probleme la club, sper că am făcut-o foarte bine. Misiunea mea la Universitatea Craiova e încheiată, vreau să-mi continuu cariera de tehnician. Îmi doresc să termin şcoala de antrenori. Sunt sigur că Universitatea Craiova nu va retrograda. Va termina pe un loc în primele zece, va trece rapid peste eşecul cu Steaua Bucureşti, unde a avut doar ghinion”, a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Contractul lui Napoli, înregistrat

Semnat acum două zile, noul contract al tehnicianului Nicolo Napoli cu Universitatea Craiova a fost înregistrat ieri după-amiază, confirmarea venind până şi din partea directorului Şcolii de Antrenori din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. „Într-adevăr, Universitatea Craiova a trimis contractele semnate de Nicolo Napoli şi Silviu Lung privind funcţiile de antrenor principal şi antrenor cu portarii. Totodată, la Federaţia Română de Fotbal ne-a mai venit şi contractul lui Florin Tene cu Sportul Studenţesc”, a confirmat Mircea Rădulescu. „Nu a fost nicio problemă contractuală cu Nicolo Napoli, am căzut de acord asupra înţelegerii. A durat, pentru că am avut discuţii vizavi de perioadă, de obiective, un contract de muncă nu e aşa de simplu. Codul muncii din România prevede foarte multe lucruri pe care persoanele din afara ţării noastre nu le acceptă şi nu le doresc”, a adăugat finanţatorul Adrian Mititelu.

Valerică Găman

Găman şi Bărboianu, aşteptaţi la Dinamo

Deveniţi liberi de contract, fundaşii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu sunt aşteptaţi cu braţele deschise la Dinamo Bucureşti, în special de antrenorul Ioan Andone. „Dacă Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu vor fi liberi cred că îi vor dori mai multe echipe, nu numai noi. Da, mi-i doresc pentru că sunt fotbalişti buni şi se pliază pe ceea ce ne dorim noi. Nu ştiu ce decizie va fi la Comisia de Recurs, dar noi îi aşteptăm cu braţele deschise. Un inconvenient ar fi că nu au făcut o pregătire centralizată, însă e important că se cunosc cu trei fotbalişti de la noi cu care au jucat la naţionala de tineret a României”, a spus Ioan Andone. Ieri după-amiază, Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a amânat pentru marţi hotârârea în cazurile lui Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, pe motiv că părţile implicate au trimis prea târziu citaţiile, acestea trebuind expediate cu 72 de ore înainte.

Aurică Ţicleanu

O altă etapă de dezvoltare

În opinia preşedintelui Aurică Ţicleanu, în ciuda plecărilor masive de jucători în această iarnă, la Universitatea Craiova urmează o altă etapă de dezvoltare. “În ciuda înfrângerii cu Steaua Bucureşti, au existat trei elemente care ne-au adus bucurie. Primul ar fi ataşamentul publicului care a venit încă o dată în număr foarte mare pentru acea vreme. La noi au fost mai mulţi spectatori decât la toate celelate meciuri. Al doilea element ar fi că a venit lângă echipă grupul Craiova-Maxima, grupul de legendă. Iar al treilea este reprezentat de faptul că s-a semnat actul de naştere al unei noi echipe. Să nu uităm că noi când am plecat la Govora cu totul şi cu totul altele erau datele problemei, apoi au mai plecat câţiva fotbalişti şi, în condiţiile acestea, am reuşit să facem într-un timp foarte scurt o altă echipă care a jucat de la egal la egal cu Steaua Bucureşti. Vreau să atrag atenţia că una este să faci o echipă să joace şi alta este să faci una să câştige. Este o altă etapă de dezvoltare”, a precizat Aurică Ţicleanu.

1 COMENTARIU

  1. Asa fratilor,bravo, nu va lasati! Mergeti in continuare la meciuri! As veni si eu, dar sunt cam departe. Va felicit pentru tot ce faceti! CINSTE VOUO !

Comments are closed.