Boala COVID-19 continuă să fie prevalentă în Europa și, în acest stadiu, nu se poate stabili impactul unei eventuale creșteri a infecțiilor în a doua jumătate a anului 2022 sau al apariției unor noi variante. Prin prelungirea perioadei de aplicare a regulamentului care instituie certificatul, călătorii vor putea continua să utilizeze certificatul digital al UE privind COVID pentru a călători în UE în cazul în care statele membre vor menține anumite măsuri de sănătate publică. Prin adoptarea propunerii astăzi, Comisia se asigură că Parlamentul European și Consiliul vor putea încheia procedura legislativă în timp util, înainte de expirarea datei până la care se aplică regulamentul actual.
Pe lângă prelungirea perioadei de aplicare a Regulamentului privind certificatul digital al UE privind COVID până în iunie 2023, Comisia propune, de asemenea, câteva modificări limitate:
- Includerea testelor antigenice de înaltă calitate, efectuate în laborator, printre tipurile de teste pe baza cărora se poate elibera un certificat de testare. Scopul este de a extinde tipurile de teste de diagnostic în condițiile în care cererea de teste este în prezent foarte mare.
- Asigurarea faptului că certificatele de vaccinare indică numărul total corect de doze administrate în orice stat membru, nu doar în statul membru care eliberează certificatul. Scopul acestei măsuri este de a răspunde preocupărilor practice exprimate de cetățeni cu privire la faptul că certificatele pot indica un număr incorect de doze atunci când dozele de vaccin au fost făcute în state membre diferite.
- Prevederea faptului că li se pot elibera certificate persoanelor care participă la trialuri clinice pentru vaccinurile împotriva COVID-19. Certificatul digital al UE privind COVID eliberat participanților la trialuri clinice poate fi pe viitor acceptat de alte state membre. Această măsură urmărește să încurajeze continuarea dezvoltării și a studierii vaccinurilor împotriva COVID-19.
Utilizarea pe plan național a certificatelor digitale ale UE privind COVID rămâne la latitudinea statelor membre. Legislația UE privind certificatul digital al UE privind COVID nici nu prevede, nici nu interzice utilizarea pe plan național a certificatului digital al UE privind COVID (de exemplu, pentru accesul la evenimente sau la restaurante). În același timp, în cazul în care un stat membru instituie la nivel național un sistem de certificate privind COVID-19, acesta ar trebui să continue se asigure că și certificatele digitale ale UE privind COVID pot fi utilizate și sunt acceptate pe deplin în scopurile în care se folosesc certificatele naționale. În plus, Comisia încurajează, de asemenea, statele membre să alinieze perioadele de valabilitate ale certificatelor utilizate pe plan național la perioada de valabilitate stabilită la nivelul UE în scopul călătoriilor.
Etapele următoare
Pentru a se asigura că prelungirea este adoptată la timp, înainte de 30 iunie 2022, data la care încetează să se mai aplice Regulamentul privind certificatul digital al UE privind COVID, Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să adopte rapid propunerea.
Până la 31 martie 2022, Comisia va publica, de asemenea, un al doilea raport referitor la Regulamentul privind certificatul digital al UE privind COVID, după cum se prevede în regulament. Primul raport a fost publicat la 18 octombrie 2021. Astfel cum s-a menționat în primul raport, Comisia prezintă propunerea de astăzi înainte de cel de al doilea raport pentru a se asigura că procedura legislativă necesară poate fi încheiată înainte de data la care încetează să se mai aplice actualul regulament.
sursa > https://romania.representation.ec.europa.eu/news/coronavirus-comisia-propune-prelungirea-cu-un-utilizarii-sistemului-de-certificate-digitale-ale-ue-2022-02-03_ro