Şi dacă pică guvernul, tot Ludovic Orban rămâne… premier!

0
524

S-a citit ieri, în plenul reunit al Parlamentului de deputatul Daniel Suciu textul moţiunii de cenzură, intitulată „Guvernul PNL/Orban – Privatizarea democraţiei româneşti”, a PSD şi UDMR care acuză, după cum se ştie, Executivul de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi, încălcându-se astfel recomandările Comisiei de la Veneţia, întrucât „se schimbă regulile jocului în timpul acestuia”. Mai exact, cu puţină vreme înaintea alegerilor locale. S-a discutat destul de mult, în ultimele zile, pe această chestiune. Ce şanse are moţiunea? Dacă liberalii afirmă, nu deplin convinşi, că moţiunea nu va trece, social-democraţii afirmă contrariul, şi ieri, lideri din tabăra social-democrată afirmau că au numărul necesar de voturi, dar continuă discuţiile „de ademenire” a unor parlamentari independenţi sau de la ALDE şi Pro România, ai căror lideri, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta au spus că nu susţin moţiunea. Dacă admitem că moţiunea de cenzură poate să treacă, este adevărat „la mustaţă” –majoritatea fiind fragilă-, ştim deja că tot Ludovic Orban va fi lăsat… premier, fiindcă preşedintele ţării, Klaus Iohannis, s-a atepronunţat, însă legea privind alegerea primarilor în două tururi nu va intra în vigoare. De altfel, ea urmează să fie contestată şi la CCR, dacă moţiunea pică. Şi după toate aparenţele, în temeiul unor decizii anterioare, „dreptatea” ar putea reveni social-democraţilor. Unde se complică lucrurile? Dacă admitem că moţiunea nu va trece, atunci conducerea interimară a PSD, care se pregăteşte pentru Congresul din această lună, are o problemă de credibilitate, deloc de neluat în seamă, în faţa propriilor parlamentari. După cum şi un vot „exemplar” al acestora ar însemna un „cec în alb” pentru cei care aşteaptă să primească votul de investitură la Congres. Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele interimar al PSD, a declarat ieri că dacă premierul Ludovic Orban doreşte nespus alegerile anticipate, atunci poate să demisioneze. Şi pe această cale să le forţeze. Situaţia este suficient de confuză, fiindcă alegerea primarilor în două tururi nemulţumeşte inclusiv primari liberali, ca de pildă Emil Boc la Cluj-Napoca, Nicolae Robu la Timişoara, şi aceştia nu sunt singurii. Predicţii nu se pot face. În afară de PNL, alegerea primarilor în două tururi mai este susţinută de alianţa USR-Plus, ALDE, PMP şi Pro România. Nu şi de UDMR. Pe de altă parte, PSD ştie că ar mai putea pierde primari şi din cauza traseismului politic atât de practicat. O declaraţie interesantă, chiar neaşteptată, a făcut ieri Marcel Ciolacu: „Dacă moţiunea trece de votul parlamentar, atunci social-democraţii vor veni şi cu o propunere de premier, dar din afara partidului, la negocierile la care vor fi invitaţi”. Ludovic Orban nu va demisiona, asta este o certitudine, fiindcă plecarea pe această cale de la Palatul Victoria i-ar şubrezi imens şi postura de lider al PNL. Astăzi şi mâine negocierile vor continua. PNL speră până în al 12-lea ceas, cel al votului, că anumite defecţiuni în tabăra adversă să se producă, ceea ce n-ar fi nou, fiindcă parlamentarii PNL vor vota la vedere. Ludovic Orban după Ludovic Orban, poate supravieţui, dar pe termen scurt. Deşi, cu siguranţă, calculele politice după care se ghidează, s-ar putea să fie altele, mult mai înţelepte.