Cea de-a doua acţiune amplă de ecologizare din acest an, din zona pod Amaradia

0
569

Administraţia Bazinală de Apă Jiu prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj  a efectuat astăzi, 4 februarie 2020, cea de-a doua acţiune amplă de ecologizare din acest an, din zona pod Amaradia, amonte si aval pârâu până la confluenţa cu râul Jiu. S-a aţionat pentru igienizarea şi ecologizarea zonei amintite prin desfinţarea depozitelor necontrolate de gunoie,  resturi de materiale de construcţii, peturi, etc. S-a acţionat atât manual, cât şi mecanizat, fiind angrenaţi peste 50 de angajaţi ai Apelor Române – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, un buldoexcavator şi două aubasculante (de 25, respectiv 40 de tone) şi mai multe autoutilitare.

Pentru o cât mai bună desfăşurare, A.B.A Jiu prin S.G.A Dolj a invitat să ia parte la acţiune şi celelalte instituţii ale statului care au legătură cu teritoriu administrativ –zona Pod Amaradia la Işalniţa, zona cartier Troaca, pod Amaradia, pe toată lungimea pârâului pânâ la vărsare în râul Jiu. Astfel au fost prezenţi şi au intervenit fiecare pe zona lor, cei de la SC Salubritate Craiova, cei  de la Drumuri şi Garda de Mediu. S.G.A Dolj  a transportat către Depozitul de Gunoi Mofleni Craiova peste  120 metri cubi de gunoi. ”Oamenii s-au obişnuit să arunce aici tot ceea ce nu  folosesc, iar situaţia durează de ani de zile. Pe această cale, Apele Române atrag atenția, încă o dată că, acțiunea de astăzi este rezultatul unei inițiative de a uni toate instituțiile abilitate ale statului pentru a lupta pentru aceeași cauză. Trebuie să înțelegem 

nu ne mai permitem să aşteptăm! Toată lumea are un rol de jucat, atât potrivit prevederilor legale, cât și celor morale. Ne bucurăm că  au înțeles și celelalte intituții că fiecare trebuie să își facă treaba, astfel încât cetățenii să pricepă că nu mai pot aruca gunoiul la marginea drumului, pe malul râului sau sub pod”.

      În perioada următoare vor avea loc acțiuni de control formate din echipe mixte, iar în cazul nerespectării legislației în vigoare vor fi aplicate sancțiuni celor responsabili cu salubrizarea. Astfel, toate primăriile vor fi verificate de către inspectori, iar acolo unde se vor găsi nerespectări ale legii, edilii vor fi trași la răspundere și instituțiile sancționate contravențional”.