Un militar din cadrul operaţiunii franceze Sentinelle a deschis focul după ce un individ a agresat cu un cuţit un alt militar în apropiere de Muzeul Luvru din Paris şi ar fi strigat Allah Akbar. Lansând ameninţări şi strigând Allah Akbar, potrivit prefectului poliţiei din Paris, atacatorul ar fi încercat să pătrundă în centrul comercial Carroussel du Louvre cu două ruscacuri. Potrivit unei surse citate de L’Express, unul dintre militari a fost rănit uşor. Agresorul era încă în viaţă, dar grav rănit. Serviciile de deminare au fost chemate, însă au constatat că cele două rucsacuri nu conţineau materiale explozive. “Forţele de ordine nu s-au putut apropia imediat de suspect, deci nu l-am putut indentifica în acest moment”, a declarat o susră apropiată anchetei pentru L’Express. Ministerul de Interne a postat un mesaj pe Twitter în care cerea să se acorde “prioritate intervenţiei forţelor de securitate şi echipelor de salvare” după un “eveniment grav privind siguranţa publică aflat în curs de desfăşurare”. Zona Muzeului Luvru a fost blocată de forţele de securitate, precum şi staţia de metrou Palais Royal Musée du Louvre. Premierul francez Bernard Cazeneuve a declarat că incidentul pare să fie “un atac de natură teroristă”. La rândul său, prefectul Poliţiei pariziene, Michel Cadot, a declarat că a fost vorba de “un atac comis de un individ care era în mod clar agresiv şi reprezenta o ameninţare teroristă, iar afirmaţiile sale par să indice că dorea să comită un incident terorist”. Oficialul a mai adăugat că un al doilea individ, care se comporta în mod suspect, a fost reţinut, însă până în acest moment nu a fost descoperită vreo legătura între acesta şi atac. Potrivit BBC News online, militarul rănit a suferit leziuni la nivelul capului. În momentul atacului, în incinta muzeului erau aproximativ 250 de vizitatori, care au fost evacuaţi treptat, după încheierea controlului de securitate.
Acasă Actualitate Actualitate externă Un militar a deschis focul lângă Muzeul Luvru din Paris, după un...