Amical în van, cu Slovan

0
396

În ultimul meci amical din Antalya, Universitatea Craiova a remizat cu Slovan Bratislava, după un meci fără ocazii de gol

În ultima partidă de verificare din al doilea stagiu de pregătire în Antalya, Universitatea Craiova a întâlnit echipa aflată pe locul secund în prima ligă slovacă, Slovan Bratislava. Prima repriză a fost una echilibrată, unica ocazie de gol apărând fortuit, dintr-o degajare greşită a unui fundaş slovac în capul lui Băluţă, mingea sărind în braţele portarului. La pauză, antrenorul grec al lui Slovan a schimbat întreaga echipă, iar efectul a fost dominarea reprizei secunde de către olteni, deşi ocaziile au fost rare şi nu foarte mari. Tot Băluţă a avut două şanse de a marca, dar ambele şuturi au fost imprecise. Pe final, după ce şi la Universitatea au fost operate unele schimbări, slovacii au fost mai periculoşi şi au ratat singura lor ocazie de gol, una clară, şut din 6 metri peste poarta lui Vlad. Arbitrul turc a luat mai multe decizii ciudate pe parcursul jocului, care au nemulţumit, pe rând, ambele echipe.

 Antrenorii Daniel Mogoşanu şi Victor Naicu au folosit formula: Straton (60 Vlad) – Achim (60 Hreniuc), Acka, Iliev (49 Dumitraş), Izvoranu – Băluţă (76 R. Petre), Zlatinski, Madson, Bancu (86 Burlacu) – Nuno Rocha, Măzărache (60 Herghelegiu).

Acesta a fost ultimul meci amical al Craiovei în Antalya, deoarece partida cu georgienii de la Sioni Bolnisi, programată iniţial pentru astăzi, a fost anulată. Rezultatele înregistrate de alb-albaştri în cantonamentele din Turcia: 2-1 cu Hallescher (Germania, Liga a III-a), 1-2 cu Wolfsberger (Austria), 1-3 cu Austria Viena, 2-0 cu MTK Budapesta, 0-1 cu FC Paksi (Ungaria, Liga I) şi 0-0 cu Slovan Bratislava.