Grupul Holcim România continuă lupta împotriva COVID-19 și sponsorizează 19 spitale din țară cu peste 700.000 de euro

0
429

Grupul Holcim România continuă lupta împotriva Covid-19 și vine din nou în sprijinul spitalelor din comunitățile locale, cu o sponsorizare de 730.000 de euro.

Astfel, 19 de spitale Covid și suport – Covid din județele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brasov, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Iași, Neamț, Prahova, Timiș și din municipiul București au primit sprijin financiar. Fondurile vor fi folosite pentru achiziționarea de aparatură medicală și pentru echipamente de protecție necesare în lupta împotriva pandemiei.

„În aceasta perioadă cu provocări pentru întreaga societate, trebuie să avem grijă cu prioritate de cei aflați în nevoie și totodată de personalul din sistemul medical, care luptă de aproape doi ani împotriva acestei pandemii. Profit de ocazie să le mulțumesc încă o dată medicilor pentru eforturile pe care le fac zi de zi pentru a salva vieți”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Grupul Holcim Romania & Market Head Moldova.

Grupul Holcim România continuă astfel să sprijine sectorul medical în lupta împotriva COVID-19, suma totală donată în perioada 2020-2021 către spitale ajungând la 2,2 milioane de euro. Dintre acestea, peste 1,9 milioane de euro au fost donate de către Holcim România și aproximativ 265.000 de euro de către Somaco Grup Prefabricate, companie care face parte din portofoliul de firme Holcim.