Grupul CEZ : #ungestdebinenuepreascump

0
536

            Timp de 17 zile, în perioada 15 – 31 decembrie, Grupul CEZ împreună cu filialele de Cruce Roșie din zona sa operațională și cu 9 furnizori locali din domeniul HoReCa, au adus preparate proaspete pe mesele celor 270 de persoane din medii defavorizate. Copii instituționalizați, victime ale violenței domestice, vârstnici sau familii sărace au beneficiat de mic dejun, prânz și cină, gesturi de bine dăruite de partenerii Grupului. 

În perioada sărbătorilor de iarnă, prin intermediul campaniei #ungestdebinenuepreascump Grupul CEZ în România a lansat o altfel de invitație la acțiune colaboratorilor săi tradiționali. Astfel, provocarea a fost de a dona darul simbolic de Crăciun în schimbul unei fapte bune și de a susține deopotrivă grupurile vulnerabile, dar și business-urile locale pentru a traversa cu bine finalul de an. „Am încheiat anul într-un ritm care ne definește, unul în care oamenii sunt de neoprit, și am adus o altfel de energie în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Doresc să le mulțumesc partenerilor care au donat, reprezentanților și voluntarilor Crucii Roșii Române care s-au mobilizat exemplar și furnizorilor noștri locali, care au pregătit și au livrat zi de zi hrană caldă. Datorită lor, 270 de oameni s-au bucurat de o masă sigură.”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România. Rezultatul campaniei este cu atât mai evident, cu cât am reușit să devenim modele prin puterea exemplului. Campania va continua pentru încă două săptămâni la Cârcea (județul Dolj), cu sprijinul unor persoane cu inițiativă din comunitatea locală.

Un parteneriat în care energia vine de la oameni

În 2020, legătura Grupului CEZ cu comunitatea și cu partenerii săi a devenit una și mai puternică, iar eforturile comune au avut rezultate palpabile. Pe parcursul anului, colaborarea cu Crucea Roșie s-a dezvoltat într-un mod firesc și consecvent. Anterior, în luna aprilie, prin intermediul filialelor Argeș, Gorj, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Teleorman, Caraș-Severin și Olt, Grupul CEZ în România a donat peste 20 000 kg de alimente pentru 1 850 de beneficiari, persoane vârstnice de peste 65 de ani, fără familie, cu probleme medicale și sociale. În total, cele două campanii au presupus o investiție de aproximativ 80 000 euro.

Partenerii locali din domeniul HoReCa sunt: Restaurant Papillon (Pitești), Shaaban (Craiova), Crescendo (Târgu Jiu), Restaurant Tropical (Drobeta Turnu Severin), Restaurant Bulevard (Slatina), Unicom (Alexandria), Motif (Reșița), Restaurant Byblos (Constanța), Levant – Restaurant Libanez (Râmnicu Vâlcea).

Procesul de separare a activităţilor încheiat cu succes în anul 2017

Grupul CEZ în România continuă să investească în proiecte care aduc bunăstare, pe termen lung, comunităților locale și care vizează domenii precum sănătate și wellbeing, educație, mediu și dezvoltare locală. Grupul CEZ în România este reprezentat prin 9 companii – Distribuţie Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power si CEZ ESCO România. Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA. După procesul de separare a activităţilor (unbundling) încheiat cu succes în anul 2017, Distribuţie Energie Oltenia (fostă CEZ Distribuţie) asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea.

Cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa

CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depăşeste 1,3 milioane de clienţi. Grupul CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina. Parcul Eolian a însemnat o investiţie de 1,1 miliarde euro şi contine 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfărşitul anului 2012. Totodată, începând cu 2011, Grupul CEZ în România deţine în portofoliul său sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicându-se de la 18MW la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare

Campania s-a desfășurat concomitent în 9 județe și a reunit 270 de beneficiar :

  • Argeș: copii instituționalizați, victime ale violenței domestice sau ale traficului de persoane din cadrul Asociației „Sfinții Spiridon și Irina”;
  • Dolj: familii cu posibilități materiale reduse, aflate pe raza comunei Cârcea;
  • Gorj: copii din comuna Bălești, din familii care se confruntă cu probleme financiare și de natură socială;
  • Mehedinți: persoane din medii defavorizate, aflate în evidența DGASPC Mehedinți;
  • Olt: vârstnici cu pensia insuficientă pentru asigurarea hranei zilnice, fără venituri sau cu venituri mici, dar care nu pot beneficia de măsuri de sprijin guvernamentale și care nu beneficiază de alte forme de susținere financiară;
  • Teleorman: persoane din localitățile Poeni și Ciuperceni, în care se regăsesc copii din familii defavorizate, copii cu dizabilități, copii din familii monoparentale, vârstnici fără ajutor.
  • Caraș-Severin: copiii din cadrul centrului de zi din Anina, aflați în situații de risc, care în cadrul centrului își pot face temele, mănâncă sau participă la activități;
  • Constanța: copiii din cadrul Centrului de primire Minori și de la Casa de tip familial Decebal;
  • Vâlcea: beneficiarii centrului de copii Pinocchio și ai căsuței de tip familial „Nicoleta”, din orașul Băbeni.