Optimismul faţă de starea economiei şi sprijinul pentru euro sunt în creştere

0
340

Potrivit unui sondaj Eurobarometru publicat luna trecută, majoritatea europenilor consideră că starea economiei este bună. Sprijinul pentru moneda unică este cel mai ridicat din 2004 în zona euro, iar optimismul cu privire la viitorul UE întrece pesimismul. Imigraţia este cea mai importantă problemă a UE la ora actuală (39%, + 1) iar terorismul se situează pe locul doi (38%, -6 puncte).

Pentru prima dată de la începutul crizei economice şi financiare din anul 2007, mult mai mulţi europeni au o opinie pozitivă cu privire la situaţia actuală a economiei europene (48%, + 6 puncte procentuale faţă de primăvara anului 2017) decât una negativă (39%, -7). Majoritatea respondenţilor din 23 de state membre afirmă că situaţia actuală a economiei europene este bună (faţă de 21 în primăvara anului 2017). Începând cu primăvara anului 2017, percepţiile pozitive au câştigat teren în 23 de state membre, cu o creştere de două cifre în Spania (39%, + 12), Portugalia (58%, + 11 puncte) şi Austria (63%, + 10).

Eurobarometru special „Viitorul Europei”

Majoritatea europenilor sunt de acord că UE este o oază de stabilitate într-o lume tulbure. Acestea sunt câteva dintre rezultatele-cheie ale celui mai recent sondaj Eurobarometru standard, publicat împreună cu sondajul Eurobarometru special „Viitorul Europei”. 48% dintre europeni consideră că situaţia actuală a economiei naţionale este bună (+ 2). Acesta reprezintă cel mai înalt nivel de încredere exprimat după toamna anului 2007. Din primăvara 2017, percepţia pozitivă a situaţiei economice naţionale a crescut în 19 state membre, campionii fiind Finlanda (71%, +12), Slovenia (46%, +12), Austria (77%, +9) şi Ungaria (50%, +9). Percepţiile variază însă între statele membre. De exemplu, în Olanda şi în Germania, 91% consideră că situaţia economică din ţara lor este bună, în timp ce doar 2% din respondenţii din Grecia sunt de aceeaşi părere.

Încrederea în Uniunea Europeană rămâne ridicată

În zona euro, trei sferturi dintre respondenţi susţin moneda unică (74%, +1), cel mai mare procentaj înregistrat din toamna anului 2004 până în prezent. Cel puţin 80% dintre respondenţi sprijină moneda euro în şapte ţări: Slovacia, Belgia, Germania, Spania, Estonia, Irlanda şi Slovenia. 40% dintre europeni au o imagine pozitivă despre UE; 37% au o imagine neutră, iar numărul europenilor care au o imagine negativă despre UE rămâne la un nivel scăzut (21%). Aceste rezultate s-au menţinut stabile faţă de primăvara 2017 şi confirmă tendinţa crescătoare înregistrată începând cu 2016. Majoritatea respondenţilor au o imagine pozitivă despre UE în 14 ţări, cele mai mari procentaje fiind înregistrate în Irlanda (59%), Bulgaria şi Luxemburg (ambele cu 57%).

Vocea lor contează în Europa

      Încrederea în UE este de 41% (-1). Majoritatea respondenţilor din 18 state membre au încredere în UE (faţă de doar 15 în primăvară). Încrederea în UE este cea mai mare în Lituania (64%), Bulgaria (57%) şi Luxemburg (56%). Începând cu primăvara 2017, încrederea în UE a câştigat teren în zece ţări, mai ales în Belgia (53%, + 7), Slovacia (48%, + 5) şi Republica Cehă (35%, + 5), şi a scăzut în 17 ţări. Majoritatea europenilor sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul UE (57%, + 1). Acest lucru este valabil în toate statele membre, cu excepţia a două dintre ele (faţă de 24 în primăvara 2017): Grecia  (60% „pesimişti” faţă de 37% „optimişti”) şi Marea Britanie (48% faţă de 44%). Optimismul cu privire la viitorul UE este cel mai mare în Irlanda (80%), Luxemburg (72%) şi Malta (70%). Nivelul cel mai scăzut al optimismului se înregistrează în Franţa (49%) şi Italia (50%). 44% dintre europeni sunt de acord că vocea lor contează în Europa”, atingând un nou record la acest indicator începând cu toamna anului 2004.

Migraţia este principala temere a cetăţenilor europeni, urmată de terorism

SKOPJE – Vluchtelingen die net over de grens van Macedonie en Griekenland zijn gekomen stappen op een trein naar Servie bij het doorgangskamp in Vinojug. ANP BART MAAT

În final, 70% dintre europeni se simt cetăţeni ai UE. „Libera circulaţie a persoanelor, a bunurilor şi a serviciilor în UE” şi „pacea între statele membre UE” sunt percepute ca fiind cele mai semnificative rezultate pozitive ale Uniunii, de 57% şi, respectiv, 56% dintre europeni. Imigraţia este cea mai importantă problemă a UE la ora actuală (39%, + 1). Terorismul se situează pe locul doi (38%, -6 puncte), cu mult înaintea situaţiei economice (17%, -1), a stării finanţelor publice ale statelor membre (16%, -1) şi a şomajului (13%, -2). La nivel naţional, principalele preocupări rămân şomajul (25%, -4) şi imigraţia (22%, neschimbat). 75% dintre europeni au o percepţie pozitivă asupra Uniunii Europene, cele mai bune rezultate înregistrându-se în Lituania (91%), Danemarca (89%) şi Olanda (87%). 71% dintre europeni sunt de acord că UE este o oază de stabilitate într-o lume tulbure (+5 faţă de 2016).

***

Sondajul Eurobarometru standard) a fost realizat prin intermediul unor interviuri faţă în faţă, desfăşurate în perioada 5–19 noiembrie 2017. Au fost intervievate 33.193 de persoane din toate statele membre ale UE şi din ţările candidate.

***

Sondajul Eurobarometru special 467 „Viitorul Europei” a fost realizat prin intermediul unor interviuri telefonice desfăşurate în perioada 23 septembrie – 2 octombrie 2017. Au fost intervievate 27.881 de persoane din toate statele membre ale UE.