Un nou an, cu un nou Guvern!

0
380

1Am început un nou an, suntem deja în ziua a patra, la sfârşitul săptămânii încheindu-se şi ceea ce numim „Sărbătorile de iarnă”. Am consemnat şi împlinirea unui deceniu de la admiterea în Uniunea Europeană şi ne putem reproşa, deşi nu o facem, în egală măsură, neconcludenta, dacă nu dezamăgitoarea absorţie a fondurilor europene. De ieri, cunoaştem şi fotografia noului Guvern, condus de premierul Sorin Grindeanu, un bănăţean fotogenic, CV interesant, cu rădăcini olteneşti, eclipsat deocamdată de liderul maxim al social-democraţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, dar „la butoane” în toate deciziile majore ale alianţei PSD – ALDE privind constituirea Guvernului. Unul eminamente politic, cu vocaţie administrativă, după unul identic tehnocrat. Autoritar de-a dreptul, dar clar în exprimare, Liviu Dragnea a rostogolit mereu, aproape obsesiv, ideea materializării „programului de guvernare”, cu care s-au câştigat alegerile parlamentare. Calendarul pare bine structurat. O mişcare tactică din arsenalul cosmetico-doctrinar prin care opţiunea raţională de a schimba apucături cu principii şi reguli, capătă conţinut. Interesantă abordarea gravă a lui Liviu Dragnea, privind investiţia de încredere a Comitetul Executiv Naţional al PSD, în membrii Guvernului, seriozitatea acestora, circumscrisă convingerii că românii doresc o creştere resimţită a calităţii vieţii. De aceea a şi fost votat PSD. Ca niciodată. La anunţarea componenţei Guvernului, condus de prim-ministrul Sorin Grindeanu, câteva lucruri fireşti, omeneşti, poate şi cinstite s-au făcut resimţite. În primul rând, inclusiv premierul, pare convins că nu va conduce o echipă de vrăjitori, ci una de funcţionari a căror gândire nu e infailibilă. Să nu omitem prezenţa în structura Guvernului a Liei Olguţa Vasilescu, până recent primarul Craiovei, căreia i s-a încredinţat portofoliul de la Ministerul Muncii. Cam puţin faţă de aşteptări, dar asta e o altă discuţie. Şapte femei vor fi prezente în noul Guvern, lipsit de un portret ideal, în care reîntâlnim pe fostul ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu, pe fostul ministru al Agriculturii, acum la Mediu, Daniel Constantin, pe Sevil Shhaideh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării, şefia diplomaţiei de la Bucureşti fiindu-i încredinţată lui Teodor Meleşcanu, toţi aceştia prezenţi şi în Guvernul Victor Ponta. Liviu Dragnea şi-a jucat, până acum, inspirat rolul. A anunţat că, pe viitor, despre Guvern, va vorbi… premierul. Care are de gestionat o relaţie de o anumită factură instituţională cu preşedintele Klaus Iohannis, mult diferită de cea pe care o promovează tandemul Dragnea-Tăriceanu. Susţinut de forţa unui vot masiv, noul Guvern porneşte la drum. Este lipsit de portrete hiper-uzate, dar în acelaşi timp nu se poate spune că este ideal. De altfel, criticile nu lipsesc, iar la noi duşmăniile se exprimă, ca să zicem aşa, fără multă ipocrizie. După parcurgerea etapelor constituţionale, în „galop”, va intra, cum se spune, „în pâine”. Prima împlinire pe care ar putea-o îmbrăţişa, ar urma să vină de la… natură, aşteptată fiind o ninsoare consistentă, cu rostul ei, care întârzie să sosească.