Ministrul Stroe (PNL): „Şansa unei generaţii de a-şi construi viitorul în România”

0
814

După 1 an de guvernare în minoritate, o guvernare de „tranziţie” – după cum a fost numită, PNL e favorit să câştige alegerile de duminică şi să construiască de data aceasta un guvern cu o majoritate stabilă, sub sloganul „Dezvoltăm România”. Ministrul doljean al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, e convins că rezultatele PNL la guvernare vor face diferenţa la vot şi că românii vor lăsa epoca PSD, a scandalurilor, în urmă. Un interviu cu Ministrul Stroe despre deznodământul acestor alegeri, la care românii vor decide partidul alături de care va guverna preşedintele Klaus Iohannis în următorii 4 ani.

Sunt românii şi doljenii interesaţi de votul din 6 decembrie? Va fi un vot pro sau contra?

Da, sper într-o mobilizare la vot. Şi le spun tuturor să vină să voteze pentru că este şansa unei generaţii de a-şi construi viitorul în România, pentru că avem o ţară frumoasă pentru care merită să ne batem. Îmi doresc să mergem la vot cu mai mult optimism, să credem în puterile noastre, nu doar de teamă, speriaţi de un partid toxic. Misiunea noastră trebuie să fie să lăsăm copiilor o ţară mai bună decât cea de azi.

Despre ce credeţi că sunt aceste alegeri?

Despre rezultate, oamenii vor rezultate, simt din discuţii că vor să depăşim epoca dezbinărilor, scandalurilor şi să construim. Noi am arătat că putem livra concret în ultimul an. De aceea, e mai uşor să vorbeşti românilor despre viitor când ai făcut ceva. Este o muncă uriaşă a guvernului în ultimul an de zile, aceea de a porni sau debloca proiecte şi investiţii.

Va face PNL alianţe la guvernare?

Suntem principalul partid din România şi suntem datori cu o formulă politică pentru stabilitate în următorii 4 ani. Aşa vor veni rezultatele, în cooperare cu cei care au obiective asemănătoare.

Va mai obţine PSD un scor pentru a bloca proiecte în parlament?

PSD rămâne un adversar periculos, nu s-a schimbat deloc, continuând cu metodele pe care le cunoaştem. Dar am convingerea că românii vor lăsa epoca PSD în urmă, pentru că singurul rezultat notabil al PSD a fost să scoată sute de mii de oameni în stradă şi să sperie toţi românii din diaspora, oameni care au venit în cifre record la vot de teama PSD.

Cum va fi rezultatul alegerilor în Dolj şi în Oltenia?

Oricare va fi rezultatul, Guvernul PNL are un plan clar şi va transforma Oltenia într-un pol de investiţii, judeţul Dolj şi regiunea noastră nu vor mai fi lăsate în urmă, aşa cum a făcut PSD. Partidul Naţional Liberal a arătat că este singura forţă care se poate bate de la egal la egal cu PSD şi poate oferi altceva, adică proiecte şi rezultate clare. În doar un an, am accelerat absolut toate marile proiecte de investiţii abandonate de fosta guvernare.

Cheltuielile statului au crescut, vor fi şi creşteri de taxe pentru a susţine proiectele despre care vorbiţi?

PNL nu va creşte taxele, este o măsură departe de felul în care gândim noi revenirea din criză. Din contră, ne bazăm pe investiţii în economie, pe măsuri care să păstreze locurile de muncă. Dacă avem locuri de muncă, vor veni suficienţi bani la buget pentru o revenire rapidă.

Vor fi din nou restricţii mai dure după alegeri?

Nu, Preşedintele Iohannis a spus clar că nu. Situaţia, care nu este deloc uşoară, poate fi gestionată cu măsuri locale, de la oraş la oraş. Numărul de cazuri este într-o uşoară scădere pentru că s-a acţionat ferm, măsurile luate dând rezultate. Vom reuşi să trecem peste acest val şi deja ne pregătim de strategia de vaccinare – se va vaccina cine doreşte, nu va fi obligatoriu, deşi ne dorim să o facă cât mai mulţi.

Un mesaj înainte de alegeri, vă rugăm, pentru doljeni?

Uniţi le vom rezolva pe toate. Aveţi încredere că putem dezvolta Oltenia, că putem dezvolta România, alegeţi oameni serioşi, nu spectacol şi show fără conţinut.

 

Comandat de PNL DOLJ, Executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., cod AEP 11200025.