În cursul summitului G20 de la Buenos Aires, Vladimir Putin a declarat că dacă actuala putere de la Kiev câştigă alegerile din primăvara viitoare, pacea nu va sosi prea repede. În opinia sa, autorităţile ucrainiene actuale nu au interes să regleze conflictul. „Dacă rămân la putere, războiul va continua. Este mai uşor să justifici eşecurile economice prin război”, a menţionat preşedintele rus în cursul unei conferinţe de presă. Vladimir Putin a regretat contramandarea discuţiei cu Donald Trump, exprimându-şi speranţa că se va întâlni cu acesta, când partea americană va fi pregătită. Într-o discuţie cu Emmanuel Macron şi Angela Merkel, Vladimir Putin a explicat pe o foaie de hârtie incidentul din strâmtoarea Kertch, în care fost sechestrate trei nave militare ucrainiene.