George Herbert Walker Bush, un preşedinte pasionat de politica externă, s-a stins din viaţă!

Cel de-al 41-lea preşedinte al SUA, George H. W. Bush, a decedat, vineri 30 noiembrie a.c., la vârsta de 94 de ani, în urma unei prelungite suferinţe, accentuată şi de stingerea din viaţă, în luna aprilie a.c., a soţiei sale, Barbara Bush, împreună având 6 copii. Personaj marcant al politicii externe americane şi nu numai, a rămas în istorie prin încheierea războiului rece şi reunificarea Germaniei. Cel care la vârsta de 18 ani, la numai şase luni după Pearl Harbour, proaspăt admis la Universitatea din Yale, s-a angajat în US Navy, devenind cel mai tânăr pilot de aeronavă americană, realizând 54 de misiuni contra Japoniei, în Pacific, a fost doborât şi salvat întâmplător de un submarin, a sfârşit războiul ca erou naţional acoperit de glorie şi decoraţii. După satisfacerea studiilor universitare, atras de viaţa politică, va eşua în două rânduri în confruntările electorale pentru un mandat de senator de Texas – niciodată nu a fost un orator carismatic – în 1970, cu reputaţia de bun negociator, va fi numit reprezentant al ţării sale la Naţiunile Unite, ceea ce îi va permite familiarizarea cu dosarele internaţionale. Patru ani mai târziu, preşedintele Gerald Ford îl va propune şef de birou de legătură în China. Într-un moment în care cele două ţări tatonau stabilirea de relaţii diplomatice sau mai exact căutau să stabilească prin Henry Kissinger, care mereu de-a lungul anilor a omis premeditat „canalul Bucureşti”. Petrece în continuare doi ani la CIA, pentru reorganizarea necesară după afacerea Watergate. În nu mai puţin de opt ani – 1981-1989 – va deţine funcţia de vicepreşedinte pe mandatul lui Ronald Reagan. Va accede la Casa Albă în noiembrie 1988, învingând democratul Michael Dukakis. Patrician, industriaş al petrolului, ultraconservator, diplomat de profesie. Avea deja o cunoaştere excepţională a marilor dosare, mai ales pe cel privind aria chinezească şi făcea dovada unei extreme consideraţii pentru cei cu care dialoga. Invitat pe 20 mai 1989 să petreacă trei zile la casa de vacanţă a soţilor Bush, la Kennenbock Port în regiunea Maine, o vilă vastă şi sobră pe malul oceanului, Francois Mitterrand acompaniat de soţia sa, Danielle, va rămâne surprins de biblioteca de salon a lui George H. W. Bush, care cuprindea cărţi de istorie, geopolitică şi toţi clasicii literaturii europene. Pe masă „Memoriile” preşedintelui Nixon, adnotate de preşedintele Bush. Pe 2 decembrie 1989 Bush şi Gorbaciov s-au întâlnit în Malta, într-o clădire retrasă şi nu în plină mare cum se prevăzuse din cauza unei furtuni puternice, metaforă a stării lumii. Se spune că nimic nu a fost decis aici, dar raţionamentul aparţine lui Jacques Atalli, confidentul lui Francois Mitterrand, cei doi lideri ai lumii fiind spectatori ai… acţiunii popoarelor. Două zile mai târziu vulturul american era prezent la Bruxelles, la sediul NATO, pentru a vorbi aliaţilor de întâlnirea cu ursul rus. Şi-a jucat bine atu-urile, cu maximă abilitate, încât în pofida disperării lui Margaret Thatcher, a obţinut nu doar reunificarea Germaniei, dar şi rămânerea acesteia în NATO. Cum a putut Mihail Gorbaciov să accepte târgul nu se mai vorbeşte astăzi, deşi la Malta liderul rus acceptase reunificare, dar în schimbul ieşirii Germaniei din NATO. În noiembrie 1989, odată cu căderea zidului Berlinului se anunţa, e drept timid, şi dezintegrarea Uniunii Sovietice. Invazia Kuweitului de către Saddam Husseim, la 2 august 1990, a fost o eroare a liderului irakian, în scurtă vreme o mare coaliţie multinaţională, cu importante contribuţii în trupe din partea Marii Britanii, Arabiei Saudite, Franţei, Egiptului, sub egida ONU, îl puneau la punct pe Saddam Husseim. A urmat operaţiunea „Furtună în deşert”, condusă de generalul Norman Schwarzkopf şi tot ceea ce se ştie. Realegerea în 1991 părea asigurată. Dar uitase de economie cu desăvârşire, ceea ce îi va reaminti adversarul său democrat, în timpul alegerilor prezidenţiale, Bill Clinton. Cu 7,8% – rata şomajului, SUA nu se mai întâlniseră de 20 de ani. Neglijase politica internă, dar avusese mari succese pe plan internaţional. Indiscutabil fără precedent.