Atentate Paris: Salah Abdeslam a călătorit fără probleme prin Europa pentru a-şi aduna teroriştii

0
355

Teroristul belgian de origine marocană Salah Abdeslam, unul dintre participanţii la atacurile de la Paris şi despre care se crede că se ascunde acum în Belgia, a călătorit în luna septembrie mii de kilometri prin Europa pentru a-şi reuni participanţii la atacurile din 13 noiembrie şi pentru a strânge materialele militare folosite, relatează postul TF1. Investigatorii presupun că Salah Abdeslam a închiriat cel puţin două vehicule pentru a-i căuta pe ceilalţi membri ai comandourilor teroriste în Germania, Austria şi Ungaria. Acest element a fost observat în urma analizei datelor GPS ale autoturismelor închiriate şi a extraselor de cont bancare. Plecând din cartierul său natal bruxellez Molenbeek, populat majoritar de musulmani, Abdeslam a pornit către est la începutul lunii septembrie, apoi a revenit la Bruxelles şi a efectuat o a doua călătorie în aceeaşi direcţie la sfârşitul lunii. Investigatorii cred că unii dintre teroriştii care au executat atacurile de la Paris au venit direct din Siria, printre ei numărându-se Samy Amimour şi Omar Ismail Mostefai, aceştia fiind doi dintre cei trei kamikaze de la Bataclan, precum şi Bilal Hadfi, încă un atacator sinucigaş ce şi-a detonat centura cu explozivi lângă Stade de France. Tot din Siria a venit şi cel considerat creierul atentatelor, Abdelhamid Abaaoud, ucis la Paris într-o operaţiune a poliţiei la cinci zile după atacurile teroriste, conform autorităţilor franceze el plănuind încă unul împotriva districtului financiar din Paris.  De asemenea, amprentele digitale ale altor doi terorişti sinucigaşi din apropierea Stade de France, a căror identitate nu a fost încă elucidată, relevă că ei au venit cu valul de refugiaţi care traversează ruta balcanică, aceste amprente fiind înregistrate în Serbia şi Grecia.  Pe de altă parte, ediţia electronică a “Le Point” afirmă că lucrătorii care au făcut curăţenie în sala de concerte Bataclan după ce s-a terminat investigaţia la faţa locului au găsit un picior al unuia dintre teroriştii kamikaze, care a fost uitat acolo de anchetatori. Cinci percheziţii, care au condus la două arestări, au fost efectuate ieri dimineaţă la Bruxelles, în ancheta care-i vizează pe Mohamed Abrini şi Ahmed Dahmani, suspectaţi că ar fi implicaţi în pregătirea atacurilor de la Paris, a anunţat parchetul federal belgian. “Cinci percheziţii au fost efectuate în această dimineaţă în regiunea Bruxelles, în cadrul anchetei parchetului federal (belgian) în legătură cu fuga numitului Mohamed Abrini (pe numele căruia justiţia belgiană a emis, pe 24 noiembrie, un mandat internaţional de arestare) şi cea a numitului Ahmed Dahmani, în prezent în detenţie în Turcia”, a precizat parchetul în comunicat. “În ceea ce-l priveşte pe Mohamed Abrini, trei percheziţii au fost efectuate la Molenbeek-Saint-Jean şi una la Saint-Josse-Ten-Noode”, două comune – cu importante populaţii de migranţi – care fac parte din aglomeraţia de la Bruxelles, precizează parchetul. “A cincea percheziţie a avut loc la Molenbeek, în legătură cu Ahmed Dahmani”, precizează parchetul federal, însărcinat cu cazuri de terorism în Belgia, adăugând că “două persoane au fost ridicate pentru a fi audiate” de către poliţie.