Pedepse menţinute la apel în dosarul „Mioriţa”

0
321

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins, săptămâna trecută, ca nefondate, apelurile celor trei inculpaţi din dosarul “Mioriţa”. Cei doi olteni acuzaţi de uciderea lui Ion Rambela, cioban la o stână din comuna doljeană Teslui rămân cu pedepsele primite de la Tribunalul Dolj, respectiv 21 şi 4 ani de închisoare, cel de-al treilea inculpat, care s-a ales cu oile, rămânând cu 5 ani închisoare. Atât inculpaţii, cât şi procurorii mai au o cale de atac, pe cea a recursului, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe 25 martie 2010, poliţiştii doljeni au fost anunţaţi că într-o zonă cunoscută drept “Pădurea de Salcâmi”, de pe raza comunei Teslui, a fost găsit un cioban cu capul zdrobit în urma unor lovituri de bâtă. S-a stabilit că victima era Ion Rambela, de 49 de ani, din judeţul Vâlcea, angajat ca cioban la stâna de la Teslui ce-i aparţinea lui Mitică Ciorobea, iar oile pe care le îngrijea acesta dispăruseră. În urma unei anchete care a durat mai bine de un an, s-a stabilit că autorii erau Adrian Ivaşcu, de 24 de ani, împreună cu Florin Drăghici, în vârstă de 16 ani, tot ciobani, ambii din comuna Cezieni, judeţul Olt, învecinată cu Teslui.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj care au coordonat cercetările în cauză, ca să facă rost de bani pentru sărbătorile pascale, în luna martie 2010, Adrian Ivaşcu şi Florin Drăghici au hotărât să fure mai multe oi de la stâna lui Ciorobea. S-au înţeles cu Cristinel Gabriel Bădescu zis “Paganel”, tot din Olt, să-i vândă oile cu un milion de lei vechi pe bucată. Pe 25 martie 2010, Ion Rambela a scos la păscut turma de oi, Ivaşcu şi Drăghici l-au întâlnit, primul dintre ei lovindu-l cu un ciomag pe care îl avea asupra sa, în cap, până n-a mai mişcat. Cei doi au furat apoi toate oile, însă nu s-au bucurat de bani, pentru că Bădescu i-a păcălit.

Pe 7 mai 2012 judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au condamnat pe Adrian Ivaşcu la 21 de ani de închisoare, pe Florin Drăghici la 4 ani, iar Cristinel Gabriel Bădescu a primit 5 ani. Atât inculpaţii, cât şi procurorii au făcut apel, soluţionat miercuri, 28 noiembrie de Curtea de Apel Craiova. Magistraţii au respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor şi ale părţilor civile şi au menţinut pedepsele primite de cei trei de la Tribunal. Hotărârea Curţii de Apel Craiova poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât nu este definitivă.