Arsenal de război dezgropat din curtea unui doljean

0
354

Poliţiştii au descoperit un adevărat arsenal îngropat în grădina unui bărbat din comuna doljeană Drăgoteşti, în urma unei acţiuni efectuate sâmbătă. Bărbatul avea o puşcă confecţionată artizanal, muniţie de război, o sabie şi un arc, toate împachetate frumos şi ascunse acolo de ceva vreme. Doljeanul este acum cercetat penal de poliţişti.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, în baza unor date şi informaţii obţinute de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Dolj, a fost solicitată Judecătoriei Craiova autorizaţie de percheziţie domiciliară pentru locuinţa unui doljean în privinţa căruia existau suspiciuni că ar deţine ilegal arme. În baza documentului emis de instanţă, sâmbătă, 1 decembrie, poliţişti din cadrul acestei structuri, împreună cu cei ai Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Pieleşti au descins la domiciliul lui Mihalache Curcea, de 75 de ani, din satul Viişoara, comuna Drăgoteşti.

Dacă în casă n-au găsit nimic, luat la întrebări, bărbatul le-a arătat oamenilor legii un loc în grădină de unde a fost dezgropat un adevărat arsenal. Mai exact, poliţiştii au găsit o puşcă cu aer comprimat de calibrul 4,5 mm, fără marcă şi fără serie, confecţionată artizanal, şi muniţie de război, mai exact două cartuşe militare calibru 7,62×39 mm, nepercutate, 4 cartuşe militare calibru 5,45×39 mm, nepercutate şi 58 capse genofix.

“Pe lângă aceste bunuri, au mai fost găsite o sabie şi un arc confecţionate artizanal, toate bunurile fiind ridicate în vederea cercetărilor, urmând a se stabili provenienţa acestora. Poliţiştii continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.