„Anotimpurile” vivaldiene încheie Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”

0
363

Concertul de închidere a celei de-a XXXIX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală”, organizată de Filarmonica „Oltenia” în perioada 9 noiembrie – 3 decembrie, are loc astă-seară, fiind susținut de Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova, avându-l ca dirijor pe Cristian Florea (Spania), iar ca solist, pe violonistul Ilian Gârneț (Republica Moldova). Vor fi interpretate „Le quattro stagioni” („Anotimpurile”), de Antonio Vivaldi, și Octetul în Mi bemol major, op. 20 (aranj. pentru orchestră de coarde), de Felix Mendelssohn-Bartholdy. Concertul începe la ora 19.00, cuvântul introductiv aparținând directorului Sălii cu Orgă din Chișinău, Larisa Zubcu. Un bilet costă 20 de lei, iar elevii, studenții și pensionarii pot să îl achiziţioneze la jumătate de preţ. Festivalul Internațional „Craiova Muzicală” s-a desfășurat cu sprijinul Ministerului Culturii, autorităţilor locale și judeţene și a cuprins în total nouă evenimente muzicale. 

Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova îşi desfăşoară activitatea în generosul spaţiu al Sălii cu Orgă din Chişinău – instituţie cultural-artistică de prim rang, situată într-unul dintre cele mai frumoase edificii din centrul oraşului. Orchestra este cunoscută pretutindeni în lume, datorită numeroaselor turnee artistice pe care le-a întreprins, dar și pentru înalta măiestrie interpretativă şi vastul repertoriu abordat.

A fost fondată în primăvara anului 1988, la iniţiativa dirijorului Alfred Gherşfeld (stabilit ulterior în SUA). Actualmente, primul-dirijor al orchestrei este maestrul Cristian Florea. Membrii săi sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior muzical din Chişinău, Moscova, Nijnii Novgorod. Fiecare muzician desfăşoară simultan şi o prestigioasă carieră de solist concertist, deţinând, totodată, calitatea de membru în diferite ansambluri instrumentale camerale: trio, cvartete, cvintete de coarde etc., precum şi ansambluri cu pian, clavecin, instrumente aerofone.

Cristian Florea

Născut în România, Cristian Florea a fost considerat încă de la primele sale apariţii în public un mare talent muzical, fapt confirmat ulterior și de premiile pe care le-a obţinut la competiţiile internaționale. A fondat „Kammerorchester Cristian Florea” la Freiburg (Germania) şi este director fondator al Orquestra Simfònica Europea. Cu Orchestra Națională de Cameră a Republicii Moldova colaborează din anul 1992, până în 2000 deţinând statutul de prim-dirijor al acestui reputat ansamblu. În ultimii ani, fructuoasa colaborare s-a încununat cu noi succese, reprezentate de susţinerea unor concerte extraordinare atât în Moldova, cât și în Franța și Spania. Din anul 2010 a revenit la pupitrul Orchestrei Naționale de Cameră, în calitate de prim-dirijor.

Ilian Gârneţ

Născut în anul 1983, la Sankt Petersburg, într-o familie de artişti, Ilian Gârneţ a urmat studiile universitare la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău (clasa de vioară a profesorului Boris Dubosarschi), apoi la Academia „Sibelius” din Finlanda. Pe parcursul anilor, a participat la cursuri de măiestrie susţinute de muzicieni renumiţi. În palmaresul său figurează numeroase participări la competiții naţionale şi internaţionale. La concursurile de vioară din Kazakhstan, Ilian Gârneţ a fost numit de participanţi şi membrii juriului „Oistrah al Moldovei”, iar după marea victorie obţinută în anul 2009 la faimosul Concurs „Regina Elisabeta” (dintre 83 de participanţi admişi la concurs), a fost invitat să susţină concerte în mai multe centre culturale din Belgia, primind, de asemenea, şi alte importante oferte internaţionale. În Republica Moldova i s-a conferit Titlul onorific de „Maestru în Artă” (2007) şi Titlul de „Artist al Poporului” (2009).