Multe lucruri sunt greu de înţeles în politica autohtonă, dar şi la alţii e cam la fel. Liderul liberalilor doljeni, Ştefan Stoica, pe pagina de socializare a organizaţiei judeţene pe care o conduce, îi atacă, nu chiar la baionetă, pe Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda, considerându-i a “reprezenta polul extremist din PSD”, ce coordonează din umbră discursul în spaţiul public al lui Sorin Grindeanu, liderul interimar, dar aproape cu siguranţă validat de apropiatul congres al partidului ca preşedinte. Deputatul Ştefan Stoica opinează că PSD se află între teama de reformă şi alianţa de conjunctură cu AUR. Să admitem că are semnale mai bune decât noi. Deşi s-ar putea să greşească. Trimiterile la numirea Oanei Gheorghiu ca vicepremier, retragerea unui contingent militar american din România, criticile la adresa premierului, ar constitui „muniţia” avută la dispoziţie de social-democraţii doljeni menţionaţi. În opinia lui Ştefan Stoica, premierul Ilie Bolojan vrea să demonstreze că eficienţa, onestitatea, tenacitatea sunt mai puternice decât zgomotul şi fronda arbitrară. De acord. Liderul liberalilor doljeni mai spune cu subiect şi predicat că PSD trebuie să aleagă între reforme şi scandaluri. O consideră pe Lia Olguţa Vasilescu purtătoarea de cuvânt a aripii AUR din PSD, în fine, etichetări nu tocmai simpatice, dar circumscrise dezbaterii politice cu care ne-am obişnuit. De „frăţia electorală” de la alegerile prezidenţiale s-a ales praful şi nimeni nu se mai întreabă de ce s-a întâmplat aşa. Deputatul Ştefan Stoica e un politician hârşit, răbdător, care rareori îşi iese din matcă. Acum, arma sa preferată nu e seducţia electorală sau construcţia politică, ci retorsiunea, gesticulaţia, o baricadare –sperăm pasageră – în nervozitate. Demonstrând că, de fapt, chiar şi în Dolj, nu avem o singură opoziţie, ci mai multe, care mai de care mai bătăioase şi mai marginale. În plan logic, ceea ce se întâmplă nu e în regulă, ca amplasament politic. La nivelul coaliţiei de guvernare, PNL şi PSD, alături de USR şi UDMR, obligate de belelele vieţii să stea împreună, dau destule semnale că lucrurile nu sunt în regulă. În teritoriu, rareori, dar şi atunci fără rezultate concrete, liberalii şi social-democraţii au lăsat impresia unei predispoziţii la cooperare autentică, fertilă sau, cum se spune, în folosul cetăţeanului. În Consiliul Judeţean sunt, nu rareori, semnale de acest fel. Spectacolul vieţii politice provoacă o sumedenie de crampe vizuale al căror inventar devine plictisitor. În faţa noastră vedem cum cei din teritoriu deleagă culpa reciproc. Să se mai spună că PSD-ul e confirmatorul tradiţiei PCR: la ăia funcţiona cât de cât şi autocritica. Evident, fiecare lider politic din teritoriu îşi alege strategia pe care găseşte de cuviinţă. Ea se verifică însă prin consecinţe – mai exact, prin fapte – şi acestea ar putea fi mult mai consistente, în folosul cetăţeanului, dacă acesta ar fi ţelul suprem.
