Voleibaliştii Craiovei n-au avut nicio şansă în fieful campioanei

0
357

De când a renunţat la cariera de jucător şi a plecat din Bănie, preluând Corona Braşov ca antrenor, Laurenţiu Lică a fost la cel mai înalt nivel, câştigând titlul, iar şi în acest sezon este lider în campionat, adjudecându-şi toate meciurile. Astfel, SCM Universitatea Craiova n-a avut nicio şansă să-i smulgă vreun punct sau vreun set fostului său jucător, Corona Braşov câştigând partida din etapa a 6-a a Diviziei A1 cu 3-0, pe seturi: 25-21, 25-21, 25-20.

Au jucat pentru SCMU Craiova: Cuk, Mihalescu, Chavers, Catrina, Dukic, Stankov, Cuciureanu, Dulchev, Silvăşan-Paşca, Banach – libero.

Laurențiu Lică: “A fost un meci complicat, dar ne-am dorit foarte mult să câştigăm, dar scorul pe seturi arată că meciul a fost echilibrat, iar Craiova poate fi o echipă importantă în acest sezon.

În urma acestui eşec, SCM Universitatea Craiova a coborât pe locul 5, cu 12 puncte.