Acţiunile devin obiceiuri : un poliţist din Băileşti a recidivat ca salvator

0
394

Ionuţ Stelu Fircoi este poliţist în cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti. După ce a salvat o bătrănă dintr-un incendiu, în luna iunie a.c., şi-a făcut din nou datoria cu profesionalism. Acesta a recuperat în totalitate o sumă considerabilă de bani sustrasă din geanta unei bătrâne şi restituit-o păgubitei.

În ziua de 01 noiembrie, Ionuţ Stelu Fircoi era  de serviciu şi a primit o sesizare prin 112, referitoare la faptul că unei bătrâne de 72 de ani, din Băileşti, i-ar fi fost sustrasă geanta, în timp ce se afla în zona pieţei agroalimentară din localitate. Deplasat la faţa locului, Ionuţ a găsit o bătranică foarte afectată, care a declarat că i-au fost sustraşi toţi banii din pensie, într-un moment de neatenţie. “Fără să stea pe gânduri, Ionuţ a desfășurat activităţi, în urma cărora, la scurt timp, a fost identificat un minor de 9 ani, din municipiul Băileşti, bănuit că, profitând de un moment în care bătrâna nu a fost atentă, ar fi sustras geanta acesteia în care era suma de 1.000 de lei. Întreaga sumă de bani a fost recuperată şi restituită bătrânei. Felicitări lui Ionuţ, pentru modul exemplar de acţiune şi pentru faptul că, într-un timp foarte scurt, a reuşit recuperarea întregii sume de bani. Cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt, cercetările sunt continuate, urmând să fie propusă soluție prin unitatea de Parchet competentă. Totodată, a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.