Vineri, 3 noiembrie a.c., peste 40 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova și a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mihai Bravul” Dolj au donat sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” .
Donarea de sânge s-a realizat la sediul unităţii de jandarmi, prin intermediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, în scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra importanţei donării de sânge şi de a încuraja cetăţenii să participe frecvent la astfel de activităţi. La nivel local, dar şi naţional, jandarmii sunt susţinători ai campaniilor de donare de sânge, fiind deseori iniţiatori şi promovând donarea, pentru a trage un semnal de alarmă asupra importanţei sângelui în salvarea vieţilor omeneşti. ” Periodic, jandarmii din cadrul celor două unități, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, se implică activ şi participă la acţiuni de donare de sânge. Pe această cale îndemnăm cetățenii să se alăture misiunii de a salva vieți. Donarea de sânge fiind un act simplu, dar cu un profund impact pentru cei aflați în momente dificile”, a precizat Ionuţ Ţapu, purtător de cuvânt al IJJ Dolj.