Femeie lovită pe trecerea pentru pietoni

0
622

 Aseară, pe strada “George Enescu” din Craiova, a avut loc un accident rutier. În urma acestuia, o femeie în vârstă de 38 de ani, din Craiova, a ajuns la spital, după ce a fost lovită de o mașină. 

Femeia traversa strada pe trecerea pentru pietoni și la un moment dat a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani. „În urma evenimentului rutier, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Dolj. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.