Dacian Cioloş se vrea… mireasă!

0
261

Considerându-se un astru salutar pe cerul naţiunii, liderul useriştilor, Dacian Cioloş, nu stă degeaba şi face mătănii cu accese de şiretenie, aşteptând să fie peţit de liberali, pentru o relogodnă, după ce de anterioara s-a ales praful şi pulberea, iar „neamurile”, sub cod portocaliu, s-au înfruntat până s-au smintit, proferând reciproc cam tot ce aveau în repertoriu. Cele două tabere nu mai puteau respira acelaşi aer, nu se mai sufereau. La plecare, useriştii şi-au aplaudat cu înflăcărare singuri gestul temerar. „Refacerea coaliţiei de guvernare ar fi cea mai bună soluţie. Dacă alegerea PNL va fi PSD, atunci USR va intra în opoziţie, rămânând singura forţă politică pro-europeană”. În capul lui Dacian Cioloş alianţa PNL-PSD-UDMR întruchipează o alternativă îngrozitoare, condamnând definitiv şi irevocabil democraţia etc.. Partea comică a lucrurilor este că nici liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, aparent blajinul Varujan Pambuccian, n-ar mai fi încântat să suţină o coaliţie care include USR-ul, declaraţie savurată la impresia artistică, în timp ce o coabitare PNL-PSD-UDMR, cum se prefigurează, ar fi mai puternică decât diviziile Papei. Se evocă aiuristic, cum o face transfigurat şi Dacian Cioloş şi nu numai, pericolul refacerii USL, o construcţie politică solidă, care a primit la votul popular din 2012 peste 60%, ceea ce nu s-a mai întâmplat vreodată. Că liderii coaliţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, n-au fost finalmente la înălţimea investiţiei de încredere a alegătorilor, asta e o altă discuţie, dar alternativa la Băsescu şi la regimul său autoritar se impunea cu acuitate. De ce ar fi toxică –ignobilă răfuială- alianţa PSD-PNL, două partide parlamentare, care au mai coabitat, de-a lungul timpului, nu e deloc clar. Ce îl legitimează pe Dacian Cioloş să proclame care sunt şi nu sunt partide pro-europene? Este USR un partid pro-european, prin faptul că votează prin europarlamentarii săi, când li se cere, şi împotriva propriei ţări? Prin faptul că potenţează mişcarea LGBT şi ne îndeamnă să acceptăm fără scrâşnire ordinele de la Bruxelles şi Strasbourg? Şi suntem îndemnaţi să acceptăm atacurile aiuritoare împotriva Bisericii, proces de îndepărtare a normalităţii? Chiar o alianţă cu USR a PNL, deşi demascările vor fi tot ălea, obosite, stafidite, altfel ambalate, nu mai garantează majoritatea, fiindcă „grupul Orban”, tot mai lăbărţat, de la o zi la alta, va solicita în schimbul susţinerii anumite avantaje, dacă nu chiar posturi în Guvern. Aproape că boceşte „în bătătură” Dacian Cioloş, că nu mai are căutare din cauza ridurilor, tocmai când spera în „refacerea căsniciei”. Până acum social-democraţii au combinat resurse prea emotive cu nădejdea fatalmente naivă a unei confruntări de modă veche, păstrând totuşi bruma de cavalerism, chiar când adversarii „ciumei roşii” –atipici, cu dotări complexe şi un arsenal paralizant prin sofisticare- depăşeau orice linie roşie posibilă. Nu e o certitudine de 100% că social-democraţii vor intra la guvernare. Fiindcă vor pune anumite condiţii, când vor fi întrebaţi. E o certitudine însă ceea ce spun sondajele: se apropie de 40%, dacă n-au şi depăşit acest prag, în sufragiul public. Întorşi la popor, cum doreau social-democraţii, useriştii s-ar vedea pălmuiţi, aruncaţi în corzi. Lumea se aspreşte, miza răbdării a amuţit. Climatul social deschis către toate azimuturile, inclusiv, dacă nu în primul rând spre rezolvări impulsive ale problemelor, anunţă că nodul gordian, care gâtuie România, ar putea fi tăiat, în toate celelalte variante, de stradă. Dacian Cioloş se preface a nu înţelege toate acestea şi îşi joacă cu stângăcie rolul de lider, pentru care nu are croiala necesară.