Procesul șoferului care a lovit intenționat cu mașina un polițist amânat la Tribunalul Dolj

0
370

Magistraţii de la Tribunalul Dolj au amânat, ieri, procesul doljeanului de 33 de ani trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru ultraj şi tentativă de omor. Judecătorii au cerut completarea expertizei medico-legale dispusă în cauză și au stabilit următorul termen pe 16 noiembrie a.c., când se va lua în discuție și prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat. Acesta este acuzat că a trecut cu maşina pe care o conducea, fără să aibă permis, peste piciorul unui agent al Serviciului Rutier Dolj care îi făcea semnal regulamentar de oprire, apoi a dispărut de la locul faptei fără să-i pese de starea celui accidentat.

La termenul de ieri, judecătorii de la Tribunalul Dolj au amânat procesul lui Costel Viorel Petcu, de 33 de ani, din comuna Leu, trimis în judecată pe 29 mai a.c. pentru ultraj raportat la tentativă de omor şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără permis, solicitând completarea raportului medico-legal efectuat în cauză. În plus, după cum se arată în încheierea de ședință a instanței, mai sunt martori de audiat, care au fost citați pentru următorul termen, stabilit pentru 16 noiembrie a.c.

Reamintim că, pe 5 aprilie a.c., în jurul orei 15.30, fără să deţină permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, Costel Viorel Petcu (33 de ani), din comuna Leu, la volanul unui Audi cu numărul DJ-10-FTP, a ajuns pe raza comunei Leu şi a observat un echipaj de poliţie care acţiona în trafic, cu aparatul radar. A vrut să întoarcă maşina, dar s-a răzgândit şi şi-a continuat deplasarea, accelerând. Agentul Serviciului Rutier Dolj, Marin Papuc, a coborât de la volanul autoturismului de servici şi s-a deplasat spre axul drumului, cu faţa către autovehiculul ce se apropia, căruia i-a făcut semnal regulamentar de oprire.

„Deşi a observat semnalul de oprire făcut de persoana vătămată, inculpatul Petcu Costel Viorel şi-a continuat deplasarea, semnalizând dreapta ca şi cum ar intenţiona să dea curs solicitării funcţionarului public, însă nu a oprit, lovindu-l pe acesta la nivelul genunchiului drept apoi continuându-şi deplasarea în viteză”, au reţinut procurorii în rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a bărbatului. Inculpatul a părăsit locul faptei, a ascuns autoturismul în comuna Teasc, la locuinţa unui prieten şi a continuat drumul până la Craiova cu un alt autoturism, marca Skoda, al prietenei sale.

Poliţistul rănit a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde i s-a pus piciorul în ghips, iar colegii săi au demarat cercetările, reuşind, în noaptea de 5 spre 6 aprilie să pună mâna pe autorul faptei şi să găsească maşina. Oamenii legii au stabilit că Petcu nu are permis de conducere şi, în plus, a mai fost condamnat anterior pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Costel Viorel Petcu a fost reţinut pe 24 de ore, iar pe 6 aprilie a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă. Ulterior dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, dată fiind gravitatea faptei, care întrunea elementele tentativei de omor.