O altă tânără, în vârstă de 28 de ani, rănită în urma incendiului din Clubul Colectiv a murit, astăzi, la Spitalul “Sfântul Pantelimon”, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând astfel la 32.
Managerul Spitalului “Sfântul Pantelimon”, Gheorghe Popescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că tânăra care a decedat marţi dimineraţă avea arsuri pe aproximativ 50 la sută din suprafaţa corpului. Tânăra, Andreea Chiriac, avea 28 de ani şi era printre cei cinci pacienţi care după incendiul din Clubul Colectiv a fost dusă, în stare gravă, la Spitalul “Sfântul Pantelimon”.Numărul persoanelor decedate în urma inendiului din Clubul Colectiv a ajuns astfel la 32. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.