Europarlamentarul PNL Renate Weber a declarat, ieri, că votul Senatului în cazul lui Mircea Diaconu este „profund nefericit”, ea precizând că o decizie a instanţei, indiferent dacă îţi place sau nu, trebuie respectată şi că nu îneţelege de ce nu face senatorul liberal un pas înapoi. „Din punctul meu de vedere, este o decizie profund nefericită a Senatului şi chiar de neînţeles, pentru că statul de drept asta înseamnă: îţi place sau nu-ţi place o lege, ea trebuie respectată, îţi place sau nu-ţi place o decizie a unei instanţe, ea trebuie respectată! Faptul că acea decizie ţi se pare nedreaptă, asta pot să înţeleg, dar asta nu înseamnă că nu ai obligaţia să o respecţi”, a declarat Weber la RFI. Europarlamentarul s-ar fi aşteptat ca Mircea Diaconu să-şi dea demisia din Senat: „M-a surprins chiar atitudinea domnului Diaconu, un om pentru care am foarte mult respect, cu atât mai mult cu cât a şi declarat că nu va mai candida. Nu înţeleg de ce nu a făcut dumnealui un pas înapoi şi nu s-a retras. Dar, mă rog, dincolo de chestiunea personală a domnului Diaconu, rămâne într-adevăr votul Senatului. În opinia mea, repet, este un vot nefericit! Dacă nu-ţi place o anumită legislaţie sau o anumită situaţie, nu acesta este răspunsul”. Senatul a respins, marţi, solicitarea ANI de încetare a mandatului de senator al lui Mircea Diaconu, împotrivă căruia există o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de constatare a stării de incompatibilitate. Diaconu este acuzat că a deţinut, simultan, şi calitatea de senator şi pe cea de director-manager al teatrului „C.I. Nottara” din Bucureşti. Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat miercuri Curtea Constituţională, după refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea ICCJ.