Grupare de proxeneţi destructurată – „Livrau” fete în hoteluri din Craiova şi din Olt

1
1087

Nu mai puţin de 11 persoane au ajuns, ieri după-amiază, în faţa judecătorilor Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru proxenetism, trafic de persoane şi trafic de minori, pe numele altor patru membri ai grupării fiind solicitată emiterea unor mandate de arestare preventivă în lipsă. Este vorba despre un grup infracţional condus de o craioveancă de 47 de ani, ce a mai fost cercetată pentru proxenetism, care se ocupa cu exploatarea sexuală a unor tinere şi minore, în mai multe hoteluri din Craiova, dar şi din judeţul Olt. Acţiunea de destructurare a grupării a început miercuri noaptea, după ce poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni au prins-o pe şefa proxeneţilor şi pe cei trei taximetrişti care se ocupau de „livrarea” fetelor, chiar în timp ce duceau la comandă nouă tinere, dintre care două minore. Oamenii legii continuă investigaţiile în dosar, pentru prinderea şi tragerea la răspundere a tuturor membrilor reţelei, bănuiţi că ar fi obţinut peste 70.000 de euro din exploatarea victimelor.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale (SOS) Dolj, au organizat o operaţiune de destructurare a unui grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori prin exploatare sexuală, prostituţie şi proxenetism, activităţi infracţionale desfăşurate în judeţele Dolj şi Olt.

După mai multe luni de monitorizare a reţelei, activităţile de destructurare au demarat miercuri noaptea, în jurul orei 23.00, când oamenii legii au oprit, în trafic, pe o stradă din Craiova, trei taxiuri, în interiorul cărora au fost depistate nouă tinere, două dintre ele minore, ce urmau să fie transportate la un hotel, în vederea exploatării sexuale. Împreună cu trei dintre fete, într-una din maşini, era şi coordonatoarea reţelei, Sanda Cazacu, de 47 de ani, din Craiova, suspectată de traficarea mai multor minore şi tinere. De altfel, femeia este o cunoştinţă mai veche a oamenilor legii, pentru că a mai fost cercetată pentru proxenetism.

Din cercetările poliţiştilor BCCO Craiova a rezultat faptul că membrii grupului infracţional organizat au exploatat sexual, în perioada 2010-2012, peste 20 de victime, unele dintre acestea minore – potrivit anchetatorilor, cea mai mică dintre ele avea 13 ani –, obţinând astfel venituri ilegale de peste 70.000 de euro. De asemenea, din investigaţiile efectuate a reieşit că în activitatea infracţională erau implicaţi şi şoferii celor trei taxiuri, respectiv Sorin Popescu, de 48 de ani, Claudiu Crăciun, de 25 de ani, şi Daniel Dincă, de 43 de ani, toţi din municipiul Craiova, aceştia fiind reţinuţi împreună cu „matroana”. Într-unul din autoturisme, poliţiştii au găsit şi un pistol.

Potrivit anchetatorilor, suspecţii racolau tinere cu o situaţie materială precară, în special din Dolj, pe care le încântau că o să le facă bogate, apoi dădeau anunţuri în presa locală cum că oferă „servicii complete”, iar pe fete le „livrau” doritorilor, aranjând întâlnirile în hoteluri de la marginea Craiovei, dar şi din oraşe din judeţul Olt.

11 prezentaţi instanţei, alţi 4 căutaţi

Extinzând cercetările, oamenii legii au stabilit că din grupul infracţional mai făceau parte şi alte 11 persoane, din judeţele Dolj şi Olt, o parte dintre ele fiind ridicate în cursul zilei de joi, altele – ieri-dimineaţă. Toţi suspecţii au fost prezentaţi, rând pe rând, procurorilor din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, care i-au audiat, pe numele a opt dintre ei fiind emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Restul au ajuns, ieri după-amiază, direct la Tribunalul Dolj, în faţa judecătorilor fiind prezentaţi, până la urmă 11 dintre membrii grupării, pentru care procurorii au cerut mandate de arestare preventivă. Este vorba despre Sanda Cazacu, Sorin Popescu, Claudiu Crăciun, Daniel Dincă, Marin Bărbulescu, din Craiova, Gheorghe Croitoru, Valentin Croitoru şi Mădălin Croitoru, toţi trei din Slatina, Daniel Brâncuş, din Craiova, Ovidiu Gronea şi Cosmin Falcoe, ambii din Craiova. Alţi patru dintre proxeneţi nu au fost găsiţi încă, procurorii DIICOT solicitând instanţei arestarea preventivă în lipsă a acestora. Însă tocmai pentru că au fost prezentaţi direct instanţei şi învinuiţi „proaspeţi”, avocaţii acestora au avut motiv să ceară instanţei suspendarea temporară a şedinţei pentru a putea studia dosarul, astfel că judecarea propunerii de arestare a început în cursul serii de ieri. Oamenii legii aşteptau cu interes pronunţarea soluţiei, mai ales că şefa proxeneţilor, ca să scape de răspundere, le-a fluturat în faţă nişte documente din care ar rezulta că nu are discernământ. Nefiind convinşi de acest lucru, anchetatorii intenţionează să solicite o expertiză medico-legală neuropsihiatrică în cazul Sandei Cazacu.

Potrivit comandantului BCCO Craiova, comisar-şef Silviu Văcaru, membrii grupării sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de persoane, trafic de minori, prostituţie şi proxenetism. Oamenii legii continuă cercetările pentru depistarea şi prinderea tuturor membrilor reţelei.

1 COMENTARIU

Comments are closed.