Tabără vrea reluarea exporturilor de carne de porc în UE

0
362
Valeriu Tabără

Reluarea exporturilor de carne de porc pe piaţa comunitară şi folosirea biotehnologiilor în agricultură sunt subiecte care se vor afla pe agenda discuţiilor de la începutul săptămânii viitoare, din cadrul Comisiei pentru agricultură a Parlamentului European, dintre ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi comisarul european pentru sănătate şi politica consumatorului, John Dali. „Discuţiile pe care le voi avea săptămâna viitoare, la Bruxelles, cu comisarul european pentru sănătate şi politica consumatorului, John Dali, vor viza, în primul rând, reluarea exporturilor de carne de porc pe piaţa comunitară şi folosirea biotehnologiilor în agricultură, dar şi reluarea exporturilor de carne de vită şi oaie pe piaţa din Turcia, unde nu exportăm direct la ora actuală. Eu am mai avut astfel de discuţii cu comisarul Dali, dar nu am primit încă un răspuns ferm pe nici una din aceste teme”, a declarat ministrul Agriculturii. Tabără a arătat că ministerul a făcut, în acest an, toate demersurile pentru reluarea exporturilor de carne de porc şi a menţionat că în rezolvarea acestei probleme este implicată şi Autoritatea Veterinară.