În perioada 5-7 octombrie 2023, Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova „C.S. Nicolăescu-Plopșor”, al Academiei Române, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Consiliul Județean Dolj și Universitatea din Craiova, va organiza Conferința anuală, în format hibrid. Comitetul științific al evenimentului este girat de personalități din cadrul Academiei Române și al sistemului universitar craiovean, acad. Victor Spinei și acad. Dorina-Elena Rusu fiind doar câteva dintre acestea.
Vocația umanistă, abordarea interdisciplinară și exigența actului de cercetare au fost și sunt coordonatele de referință în activitatea curentă a Institutului craiovean. Din bogata tematică de preocupări socio-umane, colectivul Institutului a ales o serie de abordări pline de substanță care valorifică și aduc un plus de rigoare cercetării în ansamblul său.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 5 octombrie 2023, începând cu ora 10.00, în sala „Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj. După sesiunea de comunicări în plen, moderată de prof. univ. dr. Sevastian Cercel, directorul institutului craiovean, și prof. univ. dr. Cezar Avram, la ora 11.30 este programată lansarea volumului Comunități umane, modernizare și identitate românească (coord. Anca Ceaușescu, Ileana Cioarec, Georgeta Ghionea), Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2023. Începând cu ora 12.30, lucrările manifestării științifice se vor desfășura în aceeași locație, în cadrul secțiunii Viață cotidiană și evoluție socio-economică, iar de la ora 16.00 comunicările științifice vor fi prezentate pe platformă online, în cadrul secțiunii Cercetări arheologice și valorificarea patrimoniului muzeal, tematica amplă și aderența la spiritul critic fiind un deja-vu al evenimentului.
Vineri, 6 octombrie, începând cu ora 9.00, vor fi prezentate pe platformă online studii realizate în domenii diverse precum istorie, filologie, drept, etnologie etc., în cadrul secțiunilor tematice: Interferențe culturale și lingvistice, Viață cotidiană și evoluție socio-economică, Perspective juridice și realități (inter)naționale. În ultima zi a Conferinței, lucrările se vor desfășura în format hibrid (la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și online) în cadrul secțiunii dedicate domnitorului Dimitrie Cantemir – De la arme la condei: Cantemir 300.
La această ediție a conferinței vor susține prelegeri peste 50 de participanți, cercetători de profil variat, cadre universitare, arhiviști, muzeografi, doctoranzi de la mai multe instituții de profil din țară și străinătate. Manifestarea științifică se înscrie în seria anuală a conferințelor organizate de institutul craiovean, având menirea să valorifice și promoveze cultura și știința, în spiritul enciclopedic al Academiei Române.
Pentru mai multe detalii a se vedea site-ul https://icsu.ro
Cercet. șt. III, dr. Anca Ceaușescu
Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova
„C.S. Nicolăescu-Plopșor”