În vârstă de 46 de ani, de profesie inginer, cu aplecare spre fizică, bavarezul Manfred Weber, vicepreşedinte al CSU, este liderul grupului parlamentar creştin-democrat din Parlamentul European, după 2014. Un grup parlamentar cu reală putere de decizie. Aşteaptă cu emoţii restrânse investitura Partidului Popular European (PPE) ca spitzenkandidat (cap de listă) având susţinerea Angelei Merkel, în vederea alegerilor din mai 2019, sperând a-i succede lui Jean Claude Juncker, la preşedinţia Comisiei Europene pentru „o nouă decolare”. Şi şansele sunt mari, prin refuzul deja anunţat al francezului Michel Barnier, prezent ieri la Bucureşti, de a candida la congresul PPE de la Helsinki (7-8 noiembrie a.c.), singura candidatură existentă fiind cea a finlandezului Alexander Stubb (50 de ani), fost ministru de Externe, ministru al Afacerilor Europene, ministru de Finanţe, prim-ministru, în prezent vicepreşedinte BEI. După întâlnirea recentă cu premierul român, Viorica Dăncilă, Manfred Weber s-a declarat „extrem de îngrijorat de situaţia din România, ţară care face paşi înapoi în lupta anticorupţie”, menţionând că „nu vom negocia în ceea ce priveşte statul de drept”. Fraze clişeu, din repertoriu de acum cunoscut al unor eurodeputaţi români, animaţi de „o nestinsă dragoste de ţară” şi indiferenţi la atacurile făţişe la adresa suveranităţii şi independenţei statului român, din partea unor demnitari europeni, fără niciun drept a se interfera în treburile interne ale ţării. Ce alimentează Comisia Europeană cu informaţii îndoielnice, contribuind la ruptura Bucureştiului cu Bruxelles-ul, prin acţiuni inconştiente. „Pentru mine, spune Manfred Weber, într-un interviu de acum două zile pentru Le Point, Comisia trebuie percepută ca o instanţă politică. Fiindcă politicul trebuie să conducă şi nu tehnocraţii. Europa trebuie redată cetăţenilor şi reprezentanţilor lor aleşi”. Manfred Weber are toate motivele să demonstreze că este o „mână forte”, altceva decât blajinul Jean Claude Juncker, desemnat în 2014 spitzenkandidat al PPE, fără a avea sufragiul Luxemburgului. Important este ca lista de candidaţi CDU-CSU să confirme aşteptările, spre a redeveni prima forţă politică în Germania, unde trebuie să învingă populiştii, ca de altfel şi în Europa. Absenţa notorietăţii nu îl impacientează, fiind Joseph Manuel Barosso, când a fost numit în fruntea CE nu era cunoscut în Germania. „Noi avem certe dificultăţi cu mulţi lideri europeni precum Jaroslaw Kaczinski în Polonia, sau Matteo Salvini în Italia, şi personal nu împărtăşesc poziţia lor şi nici maniera de a face politică. Dar fie că ne place sau nu ei au fost aleşi în ţările lor”. Reproşurile faţă de Viktor Orban, liderul Fidesz, în continuare în familia PPE, nu vizează deloc, şi nici nu avea cum, atitudinea acestuia faţă de imigranţi, ci cu totul şi cu totul altceva: liderul de la Budapesta trebuie să permită Universităţii Europei Centrale să elibereze diplome, fiindcă altminteri se poate vorbi de o violare a reglementărilor internaţionale şi „libertatea academică nu este negociabilă”. Şi, de asemenea, Viktor Orban să înceteze cu obstrucţionarea activităţii ONG-urilor din ţara sa, „fiindcă acestea joacă un rol crucial”. În rest, câte ceva despre Jobbik, un partid extremist, care în Germania nu ar fi chemat la guvernare. La nivelul grupului PPE s-ar fi purtat discuţii de peste două ore cu Viktor Orban. Undeva, Manfred Weber spune un lucru interesant, care îl poate ajuta în tentativa calificării sale, în ceea ce doreşte: opriţi această divizare artificială între buni şi răi europeni. Respectându-ne, dialogând, construim poduri şi nu excludem persoane. Oprirea atacurilor reciproce şi analiza adevăratelor probleme ar face parte din… filosofia sa. Care a pus la zid România, după cum social-democratul olandez Frans Timmermans, la Comisia LIBE, a spus că România trebuie trimisă la Curtea Internaţională de Justiţie, introducând în discuţie şi referendumul privind redefinirea familiei, dar şi evenimentele din 10 august a.c. de la Bucureşti. Ziua de astăzi este una grea din cale afară pentru reprezentanţii guvernului de la Bucureşti, Viorica Dăncilă şi Tudorel Toader în a se face ascultaţi, şi mai ales înţeleşi. Persuasiunea lor ar mai putea schimba câte ceva, dar nu mare lucru, într-o atitudine destul de glacială şi îngrijorătoare, exprimată de atât de Frans Timmermans, cât şi de Manfred Weber.
