Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu efectuează o vizită oficială în Grecia

0
372

Timp de trei zile, comisarul european pentru politică regională Corina Creţu efectuează o vizită oficială în Grecia pentru a prezenta propunerea Comisiei Europene privind politica de coeziune post-2020 și pentru a inaugura trei proiecte majore de transport și mediu, ce au beneficiat de finanțare europeană cu o valoare totală de 1,3 miliarde de euro. La acestea, potrivit unei recente decizii a Comisiei Europene, se adaugă alte investiții de 120 milioane de euro, pentru secțiunea de autostradă ce va lega peninsula Aktio de autostrada Ioniană, o cale de transport importantă ce asigură conectarea regiunii de nord-vest a Greciei cu partea de sud a țării.

Așa cum a subliniat președintele Juncker în discursul său despre starea Uniunii Europene, Grecia și-a reluat soarta în propriile mâini. Iar aceste patru proiecte, fiecare în felul său, vor oferi sprijin Greciei pentru a scrie un nou capitol din propria istorie. Grecia este deja unul din principalele state membre ce beneficiază de fonduri europene, iar în deceniul următor, Comisia propune creșterea volumului de resurse oferite de politica de coeziune pentru a asigura creșterea economică durabilă a țării, crearea de locuri de muncă și o viață mereu mai bună pentru poporul grec“, a declarat înaltul oficial european înaintea vizitei.

În Grecia, comisarul european Corina CREȚU se întâlnește cuAlexis TSIPRAS, prim-ministrul Greciei, cu Yiannis DRAGASAKIS, vicepremier și ministrul dezvoltării, cu  Stathis GIANNAKIDIS, ministrul-adjunct al dezvoltării, și cuKostas BAKOYANNIS, guvernatorul regiunii Grecia centrală.