Sindicatele anunţă proteste miercuri

0
383

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunţat că, miercuri, de la ora 11.00, sindicaliştii vor picheta sediul Guvernului, nemulţumiţi de măsurile anunţate de Executiv. Protestului se alătură Sindicatul Naţional al Poliţiştilor. Cea mai mare problemă este transferul contribuţiilor de la angajator către angajat, ceea ce va detemina ca majorarea salarială anunţată pentru debutul anului 2018 să nu se regăsească, de fapt, în veniturile nete. ”Este un experiment care încearcă transferul taxelor de la angajat la angajator şi care, astfel, anulează creşterile salariale. Ne confruntăm cu o nouă formă de sclavagism”, a a declarat Bogdan Hossu, marţi, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, România va avea ”încă o bilă neagră”, fiind ”ţara care încearcă să distrugă modelul european” al asigurărilor sociale.